Au venit americanii… Saturati-va!

de Antonia MAER

„Sa vie odata americanii!” – oftau pana la lacrimi bunicii nostri, cu ochii atintiti spre cer in timpul celui de-al doilea razboi mondial. „Sa vie americanii!” – oftam si noi dupa Revolutie, atunci cand credeam ca ciunga, mancarea fast-food, sapunurile frumos mirositoare si tutunul „cresc” numai acolo.

     Intre timp, „bunurile” au ajuns si la noi, dar tot am asteptat venirea americanilor ca pe o recunoastere a faptului ca, daca yankeii „sfintesc” cu a lor calcatura pamant romanesc, avem de ce ne mandri si suntem in randul lumii. Si americanii au venit. Dar cu ce sacrificiu pe capul nostru? In primul rand, a trebuit sa reiteram bunele practici comuniste, adica sa curatam, timp de o luna, spatiile verzi si strazile neatinse de-un an, ca totul sa fie frumos si verde. Maidanezii au avut si ei de patimit: au fost luati cu japca din centru si dusi la periferie, alaturi de toate potaile de joasa speta. Dar, cel mai mult am patimit noi, in mandria noastra de a fi recunoscuti drept parteneri ai americanilor. Ei bine, daca presedintelui i-a tihnit, fiindca a stat pe pozitii egale cu cel mai puternic om de pe planeta, noi am avut de tras. Interdictiile rutiere au lovit greu in cei care trebuiau sa se duca la munca. S-a lasat, fara doar si poate, cu intarzieri, penalitati si amenintari. Au mai fost altii fortati sa dea liber angajatilor, ca lucrau la stat sau in firme din centru, unde, pe perioada summit-ului, nici pasarea nu are voie sa zboare. Sa ne bucuram de vacanta? Ei bine, nu. In marea majoritate le vor iesi pe nas zilele libere, ce le vor fi scazute din concediul legal de odihna sau din statul de plata. Adica, nu vor primi salariul intreg, doar pentru ca a venit Bush. Majoritatea bucurestenilor, satui sa fie nevoiti sa care cu ei documentele doveditoare ale identitatii, eventual ale arborelui genealogic, au parasit Bucurestiul pentru cateva zile.
Nu de alta, dar sa te opreasca lunetistii din metru in metru numai pentru ca te-ai aventurat sa duci gunoiul? Sa-ti ridice primaria masina, ca n-ai voie sa parchezi pe o raza de 5 kilometri si sa-ti eutanasieze patrupedul doar ca a cutezat sa ridice piciorul la boschetele unde scruta atent dupa teroristi agentul secret american? Satui de interdictii si abuzuri de tip militienesc, bucurestenii s-au dus pe la rude si cunostinte, preferand sa vada summit-ul la televizor. Si bine au facut. Cei ramasi s-au trezit ridicati de pe strada daca purtau rucsacuri, ca sa nu mai vorbim de cei care organizasera manifestari pasnice anti-NATO, care s-au trezit cotonogiti temeinic. „Ai dracu’ cu libertatea lor de exprimare! Sa ne faca de ras la americani! Adica ce, nu suntem in stare sa-i combatem?” – si-au spus in barba mintile incuiate din S.P.P. si I.G.P.R., care primisera ordin ca americanii sa vada numai fete zambitoare (si alea nu mai aproape de doi kilometri), verdeata si soare, de parca am avea ceva de castigat de pe urma bunei impresii lasate. Peisaj idilic, care se vede de la o posta ca e regizat, nu de alta, dar, la trecerea lui Bush, varul de pe pomi inca nu se uscase, iar miasma de „zugravit” se simtea inca in aer.
Si, ca sa incheiem apoteotic, nu numai cetatenii batuti, izgoniti, fugariti si umiliti, amendati si alungati au avut de suferit de pe urma venirii americanilor. Si fortele de ordine au avut de patimit. Politistii ramasi lucizi, care nu aveau niciun motiv de „euforie” patriotica cu privire la vizita lui Bush, au injurat copios. Am primit asigurari temeinice in acest sens. In vederea maretului eveniment, au fost smulsi dintre dosare si postati cu noaptea in cap pe sosele, campuri, rape, fanete, boscheti, copaci, pe blocuri si turle de biserica, sa stea cu ochii in patru dupa anarhisti, teroristi si gospodine neastamparate, care intind rufe pe sarma taman la trecerea coloanei oficiale. Au fost postati in locurile strategice la sase dimineata si uitati acolo, fara apa si mancare, fara tigari si pauza de veceu, pana cand oaspetele Bush a ajuns la 400 de kilometri de postul lor. Iaca-asa cu americanii…