Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Ioan Roman – primarul care n-a facut nimic, dar s-a imbogatit

Posted by admin® pe Mai 27, 2008

Primarul P.N.L. din Lumina a asfaltat 500 de metri(!) de drum in patru ani

Si uite asa se face ca, dupa ce s-au implinit cei patru ani de mandat, Ioan Roman, primarul comunei constantene Lumina, si-a luat inima-n dinti si, afisand o tinuta de om imbracat bine din banul public, a iesit pe ulitele satului sa schimbe promisiuni pentru voturi. Mare i-a fost surprinderea cand a aflat despre nemultumirile oamenilor si cand a vazut ca acestia au tolbele pline cu reprosuri.

In tot mandatul sau, Roman a trait cu impresia ca lumea este multumita de treaba facuta de el in comuna. Lucru pe care chiar el l-a spus in fata celor adunati sa-l vada, multi dintre ei pentru prima data. Mai precis, este vorba de constructia unei gradinite, instalarea catorva surse de iluminat, plantarea unor pavele pe un trotuar al unui drum plin de gropi si, marea sa realizare, un incinerator, a carui constructie se afla sub multe semne de intrebare. Asaltat de intrebarile si nemultumirile oamenilor, edilul abia daca s-a mai putut face auzit. A incercat din rasputeri sa le explice alegatorilor cum sta treaba in primarie si a finalizat prin a le spune ca ii pare rau ca nu a iesit deloc sa vorbeasca cu ei. Multi dintre locuitorii din Lumina se plang ca in primarie se freaca o menta direct proportionala in cantitate cu cafelele consumate zilnic de functionarii publici. Si ca tot veni vorba de ei, trebuie sa va spunem ca in momentul in care Ioan Roman s-a asezat in scaunul de primar, in institutie se aflau 21 de angajati. In prezent, Primaria din Lumina se poate „lauda” cu 81 de angajati, care mai de care mai vesel si multumit de functia pe care o ocupa. Chiar sotia primarului, Cecilia Roman, este angajata cu acte in regula la biroul starii civile. Primarul sustine ca fiecare persoana a fost angajata in baza unei examinari. Dar noi ne intrebam oare cine a fost in comisia de evaluare? Mai mult de atat, oamenii se plang ca se ajunge foarte greu in biroul primarului si nu e de mirare ca nu sunt putini cei care nu l-au privit niciodata in ochi.

Gradinita aducatoare de profit
Din intunecimea Luminii, rasare din beton, in apropierea primariei, noua gradinita. Realizare cu care Ioan Roman se lauda ori de cate ori este intrebat de realizarile sale. Investitia a fost calculata la ametitoarea suma de 1.400.000 de RON (14 miliarde de lei vechi). Nici daca planta copaci cu fructe aurite in curtea gradinitei nu s-ar fi ajuns la aceste cheltuieli. Noi am vazut cladirea. Este noua, este colorata, moderna si curata, dar nu se ridica la o investitie mai mare de 7 – 8 miliarde si suntem indulgenti cand spunem asta. Totodata, din surse pe care nu le putem nominaliza, va putem spune ca Roman l-a destituit din functie pe viceprimarul Ion Bogdan si pe secretara pe motiv ca nu s-au inteles la impartirea a 4 miliarde de lei vechi, „ciubuc” ramas in urma constructiei gradinitei laudate. Ioan Roman este acuzat ca pentru constructia gradinitei, precum si pentru alte proiecte, care nu au mai fost duse la bun sfarsit, dar pentru care s-au cheltuit bani din bugetul primariei, a lucrat cu una dintre societatile comerciale care-i apartin lui Grigore Culetu. Pentru cei care nu stiu, acesta este fratele prefectului Danut Culetu, fost vicepresedinte al P.N.L. Constanta. Intrebat despre acest lucru, primarul Roman a spus ca societatea lui Culetu a castigat o licitatie pentru constructia unei anexe a gradinitei si a negat alte relatii de afaceri avute cu firma respectiva. A evitat, totusi, sa spuna numele societatii, motivand ca… nu-si mai aduce aminte.

Campanie platita de sateni
Cu memoria a mai demonstrat ca sta prost cand a fost intrebat de suma de bani cheltuita pentru organizarea Zilelor comunei Lumina. Trebuie sa va spunem ca Roman s-a folosit de acest prilej pentru a-si lansa campania electorala, oamenii acestuia impartind brosuri celor prezenti la manifestare. „Nu mai tin minte cat am cheltuit atunci”, a spus Ioan Roman. Ne-am interesat si am aflat ca banii cheltuiti au fost in jurul a 600 de milioane de lei vechi. Toti acesti bani au fost dati din bugetul primariei, mai exact, primarul si-a demarat campania pe bani publici, pe spinarea platitorilor de taxe. Bineinteles ca pe durata mandatului penelistului Ioan Roman nici Primaria din Lumina, ca multe alte institutii publice, nu a inchis usa in fata coruptiei. Exista un proces-verbal, intocmit in urma unei sedinte publice, unde o femeie care a cerut un loc pentru casa a marturisit ca a dat o spaga de 500 de euro pentru a i se facilita acest lucru. Femeia a povestit ca atunci cand a cerut sa ii fie intocmite documentele necesare, a fost refuzata. A intrebat daca se accepta spaga si, bineinteles, ca imediat s-a gasit rezolvare. Aceasta l-a nominalizat pe consilierul Onurica Belcea, ca fiind cel care a intins mana la euroi. Cu toate astea, niciun organ abilitat nu s-a sesizat pentru a fi luate masurile care se impun intr-un astfel de caz.

600.000 de tone de cenusa
Locuitorii din Lumina au fost pe punctul de a se rascula de-a dreptul dupa ce s-au trezit peste noapte ca, la doi pasi de casele lor, se construieste un incinerator de deseuri, cu o capacitate anuala de 1,2 milioane tone de reziduuri. Indignarea oamenilor este cu atat mai mare cu cat localitatea se afla la mai putin de un kilometru distanta de halda de fosfogips a combinatului „Fertilchim”, suspectata ca ar avea un grad ridicat de radioactivitate. Oamenii din Lumina spun ca incineratorul, denumit oficial „Hala industriala pentru sistem de incinerare ecologica a deseurilor”, este construit fara ca ei sa fi fost consultati. Localnicii au intrat la banuieli, cand au vazut ca terenurile din zona sunt vandute sub pretul pietei. Multi oameni sunt nemultumiti, in primul rand, pentru ca primarul a lucrat „pe la spate”, fara sa le spuna ca a vandut terenul in urma cu cinci ani la pret scazut. Nu numai ca locuitorii nu au fost intrebati ce parere au despre acest proiect, dar Ioan Roman nici macar nu s-a sinchisit sa discute cu echipa sa de consilieri, aprobarea constructiei fiind facuta fara avizul acestora. „Cand l-am intrebat de ce a aprobat constructia fara sa ne ceara voie, primarul Ioan Roman a spus ca e comanda politica. Din punctul nostru de vedere, aici va fi Copsa Mica. Deseurile vor fi depozitate langa incinerator, iar acolo vor fi 600.000 de tone de cenusa rezultate din arderea deseurilor sanitare, membre amputate si cate si mai cate”, spune unul dintre localnici.

Un al doilea Cernobil
De altfel, oamenii se tem ca cenusa adusa de vant se va depune chiar in vatra satului, aflata la 800 de metri distanta de incinerator. O localnica suparata spune ca proiectul a fost refuzat de Navodari si Ovidiu. Pe vremea cand incineratorul era la stadiu de proiect, expertul in probleme de mediu, Traian Petrescu, adus de primar pentru a le explica satenilor ca incineratorul este construit dupa normele europene, a fost dat afara cu huiduieli. „Intr-adevar, vor fi incinerate deseuri considerate periculoase, dar ele vor fi arse la temperaturi de 1.150 de grade Celsius si nu prezinta niciun pericol pentru siguranta publica”, declarase Petrescu. Spre sfarsitul lunii martie, Ioan Roman spunea ca „…este un avantaj, pentru ca vin bani la buget, iar din banii aceia se dezvolta comuna si putem sa facem alte realizari”, insa nimeni nu l-a crezut atunci si nimeni nu-l crede nici acum. Nu a spus niciodata despre ce fel de realizari este vorba sau sumele care sunt asteptate sa intre in bugetul primariei. Incoltit de sateni, primarul a recunoscut ca incineratorul poate produce disconfort prin miros sau eventuale substante toxice.

Are tupeu!
Si astfel, strazile au ramas neasfaltate, unele ulite devin adevarate mocirle dupa o zi mai ploioasa, multe zone au ramas neiluminate, multi localnici isi asteapta actele de improprietarire pentru terenurile pe care au locuinte, peste 2.000 de dosare fiind lasate cu praf pe ele si, colac peste pupaza, apare si un incinerator, care ameninta sanatatea localnicilor. Ne este imposibil sa credem ca gradul de poluare va fi zero, dupa cum spun primarul si oamenii lui. Ioan Roman spera ca va obtine din nou voturile oamenilor, dupa ce, timp de patru ani, s-a baricadat in sediul primariei si, pentru a intra la el, locuitorii din Lumina au avut nevoie de rabdare de otel. Atunci cand au reusit sa intre si sa ceara rezolvari la problemele pe care le au, Roman i-a intampinat cu amanari si promisiuni facute doar ca sa scape de gura lor. Edilul duce o campanie murdara, punandu-si oamenii sa rupa afisele electorale ale contracandidatilor sai, si ii acuza pe toti ca sunt mincinosi si ca se folosesc de tot felul de tertipuri pentru a-i scadea sansele de a se odihni” in fotoliul de primar.

Andrei AMZA pentru Liderul

3 Răspunsuri to “Ioan Roman – primarul care n-a facut nimic, dar s-a imbogatit”

  1. gol@n said

    roman dute si impuscate sa nu te impuste alti:))

  2. gol@n said

    la puscarieeee cu el dal in plm de petarda ce e:)

  3. unu mare said

    romane neai spart la coaie asa spune cs-u te-ai imbogatit pe seama oamenilor care trudesc sa munceasca ca sa va de-a voua bani sa ne faceti inceneratoriu …sa iti die rusine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: