Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Posts Tagged ‘Primaria Constanta’

Ioan Roman – primarul care n-a facut nimic, dar s-a imbogatit

Posted by admin® pe Mai 27, 2008

Primarul P.N.L. din Lumina a asfaltat 500 de metri(!) de drum in patru ani

Si uite asa se face ca, dupa ce s-au implinit cei patru ani de mandat, Ioan Roman, primarul comunei constantene Lumina, si-a luat inima-n dinti si, afisand o tinuta de om imbracat bine din banul public, a iesit pe ulitele satului sa schimbe promisiuni pentru voturi. Mare i-a fost surprinderea cand a aflat despre nemultumirile oamenilor si cand a vazut ca acestia au tolbele pline cu reprosuri.

In tot mandatul sau, Roman a trait cu impresia ca lumea este multumita de treaba facuta de el in comuna. Lucru pe care chiar el l-a spus in fata celor adunati sa-l vada, multi dintre ei pentru prima data. Mai precis, este vorba de constructia unei gradinite, instalarea catorva surse de iluminat, plantarea unor pavele pe un trotuar al unui drum plin de gropi si, marea sa realizare, un incinerator, a carui constructie se afla sub multe semne de intrebare. Asaltat de intrebarile si nemultumirile oamenilor, edilul abia daca s-a mai putut face auzit. A incercat din rasputeri sa le explice alegatorilor cum sta treaba in primarie si a finalizat prin a le spune ca ii pare rau ca nu a iesit deloc sa vorbeasca cu ei. Multi dintre locuitorii din Lumina se plang ca in primarie se freaca o menta direct proportionala in cantitate cu cafelele consumate zilnic de functionarii publici. Si ca tot veni vorba de ei, trebuie sa va spunem ca in momentul in care Ioan Roman s-a asezat in scaunul de primar, in institutie se aflau 21 de angajati. In prezent, Primaria din Lumina se poate „lauda” cu 81 de angajati, care mai de care mai vesel si multumit de functia pe care o ocupa. Chiar sotia primarului, Cecilia Roman, este angajata cu acte in regula la biroul starii civile. Primarul sustine ca fiecare persoana a fost angajata in baza unei examinari. Dar noi ne intrebam oare cine a fost in comisia de evaluare? Mai mult de atat, oamenii se plang ca se ajunge foarte greu in biroul primarului si nu e de mirare ca nu sunt putini cei care nu l-au privit niciodata in ochi.

Gradinita aducatoare de profit
Din intunecimea Luminii, rasare din beton, in apropierea primariei, noua gradinita. Realizare cu care Ioan Roman se lauda ori de cate ori este intrebat de realizarile sale. Investitia a fost calculata la ametitoarea suma de 1.400.000 de RON (14 miliarde de lei vechi). Nici daca planta copaci cu fructe aurite in curtea gradinitei nu s-ar fi ajuns la aceste cheltuieli. Noi am vazut cladirea. Este noua, este colorata, moderna si curata, dar nu se ridica la o investitie mai mare de 7 – 8 miliarde si suntem indulgenti cand spunem asta. Totodata, din surse pe care nu le putem nominaliza, va putem spune ca Roman l-a destituit din functie pe viceprimarul Ion Bogdan si pe secretara pe motiv ca nu s-au inteles la impartirea a 4 miliarde de lei vechi, „ciubuc” ramas in urma constructiei gradinitei laudate. Ioan Roman este acuzat ca pentru constructia gradinitei, precum si pentru alte proiecte, care nu au mai fost duse la bun sfarsit, dar pentru care s-au cheltuit bani din bugetul primariei, a lucrat cu una dintre societatile comerciale care-i apartin lui Grigore Culetu. Pentru cei care nu stiu, acesta este fratele prefectului Danut Culetu, fost vicepresedinte al P.N.L. Constanta. Intrebat despre acest lucru, primarul Roman a spus ca societatea lui Culetu a castigat o licitatie pentru constructia unei anexe a gradinitei si a negat alte relatii de afaceri avute cu firma respectiva. A evitat, totusi, sa spuna numele societatii, motivand ca… nu-si mai aduce aminte.

Campanie platita de sateni
Cu memoria a mai demonstrat ca sta prost cand a fost intrebat de suma de bani cheltuita pentru organizarea Zilelor comunei Lumina. Trebuie sa va spunem ca Roman s-a folosit de acest prilej pentru a-si lansa campania electorala, oamenii acestuia impartind brosuri celor prezenti la manifestare. „Nu mai tin minte cat am cheltuit atunci”, a spus Ioan Roman. Ne-am interesat si am aflat ca banii cheltuiti au fost in jurul a 600 de milioane de lei vechi. Toti acesti bani au fost dati din bugetul primariei, mai exact, primarul si-a demarat campania pe bani publici, pe spinarea platitorilor de taxe. Bineinteles ca pe durata mandatului penelistului Ioan Roman nici Primaria din Lumina, ca multe alte institutii publice, nu a inchis usa in fata coruptiei. Exista un proces-verbal, intocmit in urma unei sedinte publice, unde o femeie care a cerut un loc pentru casa a marturisit ca a dat o spaga de 500 de euro pentru a i se facilita acest lucru. Femeia a povestit ca atunci cand a cerut sa ii fie intocmite documentele necesare, a fost refuzata. A intrebat daca se accepta spaga si, bineinteles, ca imediat s-a gasit rezolvare. Aceasta l-a nominalizat pe consilierul Onurica Belcea, ca fiind cel care a intins mana la euroi. Cu toate astea, niciun organ abilitat nu s-a sesizat pentru a fi luate masurile care se impun intr-un astfel de caz.

600.000 de tone de cenusa
Locuitorii din Lumina au fost pe punctul de a se rascula de-a dreptul dupa ce s-au trezit peste noapte ca, la doi pasi de casele lor, se construieste un incinerator de deseuri, cu o capacitate anuala de 1,2 milioane tone de reziduuri. Indignarea oamenilor este cu atat mai mare cu cat localitatea se afla la mai putin de un kilometru distanta de halda de fosfogips a combinatului „Fertilchim”, suspectata ca ar avea un grad ridicat de radioactivitate. Oamenii din Lumina spun ca incineratorul, denumit oficial „Hala industriala pentru sistem de incinerare ecologica a deseurilor”, este construit fara ca ei sa fi fost consultati. Localnicii au intrat la banuieli, cand au vazut ca terenurile din zona sunt vandute sub pretul pietei. Multi oameni sunt nemultumiti, in primul rand, pentru ca primarul a lucrat „pe la spate”, fara sa le spuna ca a vandut terenul in urma cu cinci ani la pret scazut. Nu numai ca locuitorii nu au fost intrebati ce parere au despre acest proiect, dar Ioan Roman nici macar nu s-a sinchisit sa discute cu echipa sa de consilieri, aprobarea constructiei fiind facuta fara avizul acestora. „Cand l-am intrebat de ce a aprobat constructia fara sa ne ceara voie, primarul Ioan Roman a spus ca e comanda politica. Din punctul nostru de vedere, aici va fi Copsa Mica. Deseurile vor fi depozitate langa incinerator, iar acolo vor fi 600.000 de tone de cenusa rezultate din arderea deseurilor sanitare, membre amputate si cate si mai cate”, spune unul dintre localnici.

Un al doilea Cernobil
De altfel, oamenii se tem ca cenusa adusa de vant se va depune chiar in vatra satului, aflata la 800 de metri distanta de incinerator. O localnica suparata spune ca proiectul a fost refuzat de Navodari si Ovidiu. Pe vremea cand incineratorul era la stadiu de proiect, expertul in probleme de mediu, Traian Petrescu, adus de primar pentru a le explica satenilor ca incineratorul este construit dupa normele europene, a fost dat afara cu huiduieli. „Intr-adevar, vor fi incinerate deseuri considerate periculoase, dar ele vor fi arse la temperaturi de 1.150 de grade Celsius si nu prezinta niciun pericol pentru siguranta publica”, declarase Petrescu. Spre sfarsitul lunii martie, Ioan Roman spunea ca „…este un avantaj, pentru ca vin bani la buget, iar din banii aceia se dezvolta comuna si putem sa facem alte realizari”, insa nimeni nu l-a crezut atunci si nimeni nu-l crede nici acum. Nu a spus niciodata despre ce fel de realizari este vorba sau sumele care sunt asteptate sa intre in bugetul primariei. Incoltit de sateni, primarul a recunoscut ca incineratorul poate produce disconfort prin miros sau eventuale substante toxice.

Are tupeu!
Si astfel, strazile au ramas neasfaltate, unele ulite devin adevarate mocirle dupa o zi mai ploioasa, multe zone au ramas neiluminate, multi localnici isi asteapta actele de improprietarire pentru terenurile pe care au locuinte, peste 2.000 de dosare fiind lasate cu praf pe ele si, colac peste pupaza, apare si un incinerator, care ameninta sanatatea localnicilor. Ne este imposibil sa credem ca gradul de poluare va fi zero, dupa cum spun primarul si oamenii lui. Ioan Roman spera ca va obtine din nou voturile oamenilor, dupa ce, timp de patru ani, s-a baricadat in sediul primariei si, pentru a intra la el, locuitorii din Lumina au avut nevoie de rabdare de otel. Atunci cand au reusit sa intre si sa ceara rezolvari la problemele pe care le au, Roman i-a intampinat cu amanari si promisiuni facute doar ca sa scape de gura lor. Edilul duce o campanie murdara, punandu-si oamenii sa rupa afisele electorale ale contracandidatilor sai, si ii acuza pe toti ca sunt mincinosi si ca se folosesc de tot felul de tertipuri pentru a-i scadea sansele de a se odihni” in fotoliul de primar.

Andrei AMZA pentru Liderul

Posted in Administratie, Prima pagina, Social | Etichetat: , , , , , , , , , , | 3 Comments »

Oraselul Lacustru din Mamaia primeste unda verde!

Posted by admin® pe Mai 27, 2008

Primaria Constanţa va primi, în maxim două săptămâni, avizul pentru începerea lucrărilor la Orăşelul Lacustru pe lacul Siutghiol. “Am analizat atent impactul asupra mediului pe care îl va avea construirea insulei pe lacul din Mamaia şi au fost cateva semne de întrebare, dar în final, în două săptămâni vom acorda aviz favorabil demarării lucrărilor”, a precizat secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Lucia Varga.
Reprezentanţii structurii de lobby a proiectului spun că “de un an de zile tot aşteptăm avizarea proiectului. Din iunie, anul trecut Ministerul Mediului tot tergiversează acordarea avizului pe motive că Lacul Siutghiol a fost inclus oficial în categoria ariilor de protecţie specială avifaunistică, însă acolo nu mai există păsările vizate de jumătate de secol”, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului “Litoral”, Corina Martin.
Orăşelul Lacustru va revitaliza turismul pe litoral şi face parte dintr-o serie de alte proiecte pe care Primăria vrea să le înceapă, dar încă nu au primit avize din partea Mediului”, a menţionat directorul Direcţiei Programe şi Dezvoltare din Primăria Constanţa, Ani Merlă.
Potrivit reprezentantului municipalităţii Constanţa, celelalte două proiecte constau în construcţia unui sistem de teleschi – “Mamaia Teleschi” şi a unui drum de coastă care să facă legatura între Portul turistic Tomis şi statiunea Mamaia. Aceste două proiecte nu au primit aviz favorabil din partea Mediului.
“Nu e suficient să existe bani pentru priecte, acestea trebuie să se încadreze în parametri legali”, a declarat ministrul Attila Korodi, referindu-se la cele două proiecte.
Orăşelul Lacustru, proiect în valoare de 30 milioane euro, elaborat de Primaria Municipiului Constanţa presupune construirea unei insule pe piloni pe lacul Siutghiol din Constanţa. Insula, care va avea o suprafaţă totală de 3-4 hectare va fi construită la aproximativ 500 metri de malul lacului Siutghiol şi va fi străbătută de canale. Locaţiile pentru cluburi, baruri, discoteci, restaurante, taverne, terase şi marina amenajată îi vor atribui insulei numele de “Orăşelul Lacustru“.

Posted in Administratie, Eveniment Constanta, Prima pagina | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Programul de acordare a burselor continua

Posted by admin® pe Aprilie 2, 2008

In cursul zilei de ieri, presedintele Consiliului Judetean Constanta, Constantinescu Nicusor Daniel, a inmanat bursele unui numar de 151 de elevi premianti din localitatile Oltina, Razoare, Baneasa, Faurei, Lipnita, Carvan, Coslugea, Canlia, Galita, Ostrov si Almalau.

     Programul de burse al Consiliului Judetean Constanta se adreseaza unui numar de aproape 30.000 de elevi din clasele V-VIII din zona rurala. Conform regulamentului de aplicare, peste 1.800 de elevi beneficiaza de burse lunare de 150, 100, respectiv 50 lei, in functie de rezultatele la invatatura. Azi vor fi distribuite bursele pentru elevii din Sinoe, Mihai Viteazu, Istria, Nuntasi, Sacele, Corbu de Sus, Corbu de Jos, Nicolae Balcescu, Dorobantu, Ghindaresti, Topalu, Mihail Kogalniceanu, Piatra, Targusor, Gradina, Pantelimon, Amzacea, General Scarisoreranu, Comana, Tataru, Chirnogeni si Plopeni.
A.H.

Posted in Administratie | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

„Racul, broasca si o stiuca”… oraselul ni-l usuca

Posted by admin® pe Aprilie 1, 2008

>  Ieri a avut loc dezbaterea publica a Planului Urbanistic de Detaliu al oraselului lacustru, pentru care mai lipseste avizul Ministerului de Mediu

>  Expertul de mediu, Traian Petrescu, a declarat ca proiectul este benefic pentru constanteni, ca si pentru turistii care se vor bucura de facilitatile oraselului

>  „De un an, uite asa o frecam si o frichinim. Ca ce face pestele? Ca ce face gasca? Ca daca ranim broasca? intr-un lac unde – sincer – vara pute!”, a declarat primarul Radu Mazare

     O prioritate in strategia generala de dezvoltare durabila a municipiului Constanta a reprezentat-o sustinerea si incurajarea turismului. In acest sens, principala preocupare a administratiei publice locale a constituit-o, in paralel cu modernizarea infrastructurii urbane, reabilitarea statiunii Mamaia, parte integranta a municipiului si principalul pol de atractie turistica din regiune. In vederea cresterii atractivitatii turistice a zonei Mamaia si a extinderii unor facilitati si pe lacul Siutghiol, Primaria municipiului Constanta a prevazut in programul de investitii pe anul 2008 elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru oraselul lacustru pe lacul Siutghiol, MAMAIA”. Proiectul trateaza infrastructura oraselului in dreptul complexului „Caraiman,” respectiv o insula compacta. Studiul de fezabilitate a fost dezbatut si adoptat de consilierii municipali in sedinta din ianuarie a Consiliului Local Municipal, iar ieri a fost dezbatut in sedinta publica Planul Urbanistic de Detaliu, pentru care mai lipseste avizul Ministerului de Mediu. La dezbatere au participat primarul Radu Mazare, viceprimarul Nicolae Nemirschi, directorul Directiei Programe si Dezvoltare din cadrul Primariei Constanta Ani Merla, reprezentanta Agentiei Regionale de Mediu Vasilica Cojocaru, expertul de mediu Traian Petrescu, agenti economici din turism, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale.

In asteptarea avizului

     Asa cum arata Traian Petrescu, realizarea unui orasel lacustru este o intentie buna: „Ar fi primul din Romania si ca orice lucru nou creeaza intotdeauna probleme. Pentru lac chiar va fi benefic, intrucat cei ce vor exploata insula vor trebui sa pastreze lacul curat, ceea ce inseamna masuri antipoluare si, implicit, imbunatatirea biosistemului. Proiectul este benefic pentru constanteni, ca si pentru turistii care se vor bucura de facilitatile oraselului”. Potrivit declaratiei sale, avizul in acest caz se da de Agentia Regionala de Mediu din Galati, dupa care urmeaza studiul de impact asupra mediului, cand A.R.M. va da acordul. „In calitatea mea de expert de mediu, sustin proiectul, ca si in calitatea mea de constantean”, a afirmat Petrescu. La randul sau, Ani Merla a precizat ca P.U.D.-ul pentru „waterland” (denumirea proiectului dat de municipalitate) denota intentia autoritatii locale de muta tot ce inseamna poluare fonica si unitati care creeaza acest gen de poluare pe insula de agrement de pe lacul Siutghiol. „Este un proiect foarte ambitios, s-a obtinut majoritatea avizelor, cel pentru care ne-am intalnit este avizul de mediu. Demersurile facute pana in acest moment sunt pozitive, toate documentele au fost transmise Agentiei Regionale de Mediu, astfel incat avand la baza grupurile de lucru ale expertilor care au avut loc pana acum si observatiile de la aceasta dezbatere, speram sa se poata finaliza si cat mai curand sa aiba loc sedinta comisiei tehnice de analiza, dupa care decizia finala de emitere a avizului de mediu”. Tot ea a mentionat si Institutul National de Cercetare a Deltei Dunarii, de la care se asteapta un aviz pentru Situl Natura 2000. Cercetatorii au spus ca activitatile de agrement nu impieteaza situl, ca atare exista toate premisele pentru obtinerea acestui ultim aviz. „Cred ca in maximum o luna se poate emite avizul. Problema care se pune este legata de proiectul tehnic, trebuind sa avem o dovada de detinere a terenului. Am avut intalniri cu reprezentanti ai ministerului, pentru a concesiona sau a lua in administrare luciul de apa si cuveta lacului pe zona unde se va implementa proiectul”, a adaugat Ani Merla.

Mintea de pe urma…

     Prezent la dezbatere, primarul Radu Mazare a explicat asistentei cum vecinii nostri de la rasarit, rusii, au inceput o insula similara la Soci, cu o suprafata de 330 ha, in Marea Neagra. „Insula care va avea un oras, marine, locuri de distractie, centre comerciale. Au inceput-o in 2008 si o termina in 2014. Acolo nu au fost probleme de mediu, n-a fost afectata nicio pasare, nu a fost ranit niciun peste, cum nu a fost ranit nici la Dubai. Europa umple avioane ca sa vada Dubaiul. Iar aia de acolo stau cu burtile in sus si iau bani. Noi, care avem trei luni de temperatura favorabila sa facem turism, avem mari probleme de mediu, cu pestii care sunt raniti”, a declarat edilul. El a dat exemplul cu telegondola din statiunea Mamaia, pusa in functiune acum patru ani, de asemenea premiera in Romania, si modelul a fost „copiat” de Sinaia, unde la ora actuala functioneaza o telegondola asemanatoare cu cea de pe litoral. „A trebuit sa punem noi una la mare, sa-i facem de ras pe cei de la munte, sa-i facem sa puna una la Sinaia. Le-au trebuit, insa, opt luni ca sa taie patru brazi, ca sa intinda cablurile de la telegondola. Si stam sa ne plangem ca, in Occident, se castiga bine! Avem un permanent scandal in statiune daca sa functioneze sau nu cluburile de noapte. Sa ne amintim ce se intampla joi, vineri, sambata, cand vin carduri de masini, care lasa bani. Ca multe fabrici nu sunt in Constanta! Si atunci ne-am gandit sa le oferim un loc cu viata de noapte. Iar de un an, pentru trei hectare uite asa o frecam, uite asa o frichinim, ca ce face pestele? Ca ce face gasca? Ca daca ranim broasca? Intr-un lac unde – sincer – vara pute! Daca vreti s-o facem o facem, daca nu – nu, la revedere! Acesta e punctul nostru de vedere”, a conchis Radu Mazare. In situatia data, stai si te gandesti, parafrazandu-l pe primarul Constantei si un uitat fabulist roman, cum „racul, broasca si o stiuca”… oraselul ni-l usuca, pana se hotarasc sa dea un aviz (Attila Korody ministrul Mediului, Lucia Varga – secretar de stat la acelasi minister si, daca ne amintim bine, o anume Sulfina Barbu – ex-ministru!). A mai ramas mintea romanului de pe urma…
Alice HIRSCH

Posted in Actualitatea internă, Administratie, Eveniment Constanta, Prima pagina | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Pachidermul liberal fura startul!

Posted by admin® pe Aprilie 1, 2008

Departe de lupta cinstita pe care o sperau romanii, si mai departe de „razboiul proiectelor” la care trebuia sa asistam, campania electorala 2008 a debutat mult inainte de vreme. Desi startul acesteia a fost programat, prin decizie a Parlamentului, pentru data de 2 mai, acesta a fost furat, la propriu si la figurat, de multi aspiranti la functia de edil. Promisiunile gen „voi face si voi drege” au umplut, de timpuriu, sticla televizoarelor, paginile ziarelor si – inventie recenta –  ale blogurilor.

     Desi o parte dintre politicienii locali ne-au obisnuit deja cu atitudinile batjocoritoare si cu nepasarea fata de prevederile legii, ultimul exemplu in domeniu pare, efectiv, de prost gust. Este vorba de candidatul P.N.L. la Primaria Constanta, Victor Manea, care fie nu a fost instiintat cu privire la data de incepere a campaniei, fie nu da prea multi bani pe deciziile propriului Guvern. Considerand ca timpul alocat promovarii sale este prea scurt in comparatie cu nevoile proprii, liberalul a demarat-o inca de la sfarsitul anului trecut, cand, de voie (sau, mai bine zis, de nevoie), constantenii au trebuit sa arunce din cutiile postale fluturasii cu chipul bucalat al respectivului. Desi nu fusese desemnat oficial candidat al partidului la functia de edil, acelasi Manea a recidivat si in 2008, transformand aceleasi cutii in suport pentru promisiunile sale pre-electorale. Elefantelul vinetiu pe fond palid – emblema a penelistului cu aspiratii inalte – a inceput sa murdareasca geamurile de la intrarile in blocuri si asfaltul bulevardelor, lafaindu-se, fara jena, si pe interiorul mijloacelor de transport in comun.

Transportul in comun, victima animalutului liberal

     Patron al unei agentii de publicitate, Victor Manea s-a obisnuit, in timp, cu promovarea bunurilor si serviciilor prin diverse mijloace. Adaptandu-le unei lupte politice pe care este hotarat sa o poarte cu toate armele, liberalul a renuntat la eleganta unor principii stanjenitoare si a trecut la strategii arogante, prea putin cavaleresti. Facandu-se ca ploua cand vine vorba de bunurile altor societati, „elefantelul” si-a trimis staff-ul pe teren. Mai exact, prin tramvaie si prin alte mijloace de transport ale R.A.T.C., pe care le-a impanat, de o buna bucata de timp, cu afise electorale. Ideea candidatului depaseste, insa, nu numai sferele normalitatii, ci si pe cele ale Codului Penal, incadrandu-se, nici mai mult, nici mai putin, in aria larga a ilegalitatii. In primul rand, spatiul de reclama costa bani, iar contractele de publicitate (patronul ar fi trebuit s-o stie) vin ca urmare a unor licitatii. Lipsa unui asemenea contract incheiat intre P.N.L. si Regia locala de transport in comun il transforma pe mediatizatul animalut intr-o manifestare ilegala a dispretului liberal fata de cetatenii municipiului. Ca exemplu al starii de fapt: constantenii care calatoresc, pe linia 102, cu tramvaiul 180, se pot „delecta” din plin cu pachidermul insultator, expresie a atacului la persoana si la lege. Drept pentru care este de asteptat ca factorii de conducere din cadrul R.A.T.C. Constanta sa sesizeze aspectul Politiei si altor institutii interesate. Nu de alta, dar masurile normale adoptate pana in prezent (dezlipirea posterelor) nu reprezinta o solutie de durata pentru reprezentantii aspirantului care, plini de harnicie, le lipesc la loc. Un alt principiu de la care abdica penelistul Manea este moralitatea. Facandu-le parca in ciuda celorlalti candidati la functia de primar, care au inteles ca pana pe data de 2 mai trebuie sa-si mascheze actiunile electorale sub aparenta normalului, elefantelul vinetiu si-a dat arama pe fata, furand startul in speranta lui „las’ ca trece”. Imoralitatea omului politic si ilegalitatea actiunilor prin care intelege sa iasa in fata, compromisul si abuzul cu care se impaneaza, il transforma pe acesta intr-o solutie prea putin credibila pentru viitorul Constantei.
Adrian GEORGESCU

Posted in Actualitatea internă, Administratie, Eveniment Constanta, Gafa zilei | Etichetat: , , , , , , , , , | 2 Comments »

Un pod prea indepartat… de civilizatie

Posted by admin® pe Martie 27, 2008

>  Desi, inca de vara trecuta, s-a aprobat trecerea podului I.P.M.C. din administrarea primariei in cea a Ministerului Transporturilor, Guvernul nu a incheiat nici pana acum procedurile de transfer

>  Chiar daca obiectivul teoretic nu mai apartine autoritatilor locale, primarul Radu Mazare a hotarat ca de la bugetul local sa se aloce bani pentru turnarea unui covor asfaltic temporar

>  Fiind singurul punct de legatura cu municipiul pentru masinile de trafic greu, transportul pe pod se face bara la bara, neexistand sofer care sa nu injure si sa nu scrasneasca dintii din cauza gropilor

>  „Podul arata ca dupa un razboi mondial si nu cred ca se va repara nici in 10 ani de-acum incolo”, a declarat soferul autoutilitarei cu numarul CT-36-CDY, nemultumit si revoltat

Circulatia pe podul I.P.M.C. a ajuns un adevarat infern pentru soferi, care se plang ca-si distrug zilnic masinile si pierd ore intregi in trafic, incercand sa ocoleasca gropile devenite adevarate cratere pe pod. Pentru a veni in sprijinul conducatorilor auto, primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, a decis ca, pana la reluarea lucrarilor de catre Ministerul Transporturilor, sa asfalteze cele doua sensuri de mers, cu toate ca acest lucru nu mai intra in atributiile sale. Lucrarile de asfaltare vor demara la sfarsitul acestei saptamani. Situat pe centura municipiului Constanta, podul I.P.M.C. se afla intr-o avansata stare de degradare. Inca din iulie 2007, obiectivul a fost scos din patrimoniul municipiului, fiind preluat de Ministerul Transporturilor pentru finantarea lucrarilor de reabilitare de la bugetul de stat.

Culoarea (politica?) a podului

In jur de 2.500 de tiruri traverseaza zilnic podul I.P.M.C., iar soferii se plang ca drumul este plin de cratere, din care cauza masinile se strica des. Lucrarile la pod au inceput in anul 2004, dar au fost sistate, motivul invocat la vremea respectiva de Guvernul Aliantei D.A. fiind eterna lipsa a fondurilor. In urma cu aproximativ jumatate de an, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, s-a angajat sa continue reabilitarea podului cu bani de la bugetul de stat. Ca atare, obiectivul a trecut din patrimoniul primariei in cel al ministerului, insa lucrarile de reabilitare intarzie. La initiativa primarului Radu Mazare si a Consiliului Local Municipal Constanta s-a gasit o solutie pentru ca soferii sa nu mai aiba de suferit. In noaptea de vineri spre sambata se vor continua lucrarile de frezare incepute in aceasta seara, iar podul va fi inchis traficului, urmand ca sambata si duminica sa se asfalteze. Daca conditiile meteo o vor permite, podul va fi functional incepand de luni, numai ca solutia gasita este una temporara, covorul de asfalt avand garantie doar pentru cateva luni. In continuare se fac demersuri la Guvern pentru ca podul I.P.M.C. sa fie reabilitat in totalitate. Pana una alta, fiind singurul punct de legatura cu municipiul pentru masinile de trafic greu, transportul pe pod se face bara la bara, neexistand sofer care sa nu injure si sa scrasneasca dintii din cauza gropilor. „Podul arata ca dupa un razboi mondial si nu cred ca se va repara nici in 10 ani de-acum incolo”, a declarat soferul autoutilitarei cu numarul CT-36-CDY, nemultumit si revoltat de starea in care treneaza reparatiile pe pod. Podul I.P.M.C. este format, de fapt, din doua poduri, construite unul langa altul. Unul dintre cele doua poduri a fost dat in folosinta in 1965, iar cel de-al doilea, in 1985. Numai ca de la darea lor in folosinta nu s-au mai executat niciun fel de reparatii sau renovari, ceea ce a determinat degradare a podului I.P.M.C., cu atat mai mult cu cat el a fost destinat traficului greu, cu scopul de proteja arterele orasului. Pe zi ce trece, podul se deterioreaza, miliardele de lei investite in el ducandu-se pe apa sambetei, si asta numai pentru actualii guvernanti nu i-au dat altceva decat… culoare politica.

Alice HIRSCH

Posted in Actualitatea internă, Administratie, Eveniment Constanta | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Intalnire romano-italiana la Primaria Constanta

Posted by admin® pe Martie 26, 2008

Directorul Directiei de Relatii Internationale si Organizare Evenimente din cadrul Primariei Constanta, Petrica Munteanu, a primit, ieri, delegatia navei militare italiene  „ITS Euro”,  acostata in urma cu doua zile in portul Constanta.

    Este vorba de fregata italiana participanta la Operatia „Active Endeavour” (O.A.E.), care va acosta, pana pe 28 martie, in cadrul unei activitati de diplomatie publica, desfasurata in marja Summit-ului NATO. Potrivit unor surse ale Fortelor Navale, misiunea O.A.E. este aceea de a conduce operatii navale in zona marii Mediteraneene si stramtoarea Gibraltar, pentru a demonstra activ ca NATO are o atitudine ferma si solidara de sprijinire a actiunilor de descurajare, aparare si protectie impotriva terorismului in apele marii Mediteraneene. De altfel, „Apararea impotriva Terorismului” este chiar una dintre temele Summit-ului NATO de la Bucuresti si se refera tocmai la Operatia „Active Endeavour”, singura misiune NATO de tip antiterorism bazata pe Articolul 5 al tratatului Atlanticului de Nord. Comandatul navei, Marco Terrinoni, a dialogat cu reprezentantul administratiei locale si s-a declarat incantat ca are oportunitatea sa viziteze orasul nostru. Petrica Munteanu le-a spus de Muzeul de Istorie, care este unic in felul lui, unicitatea constand in faptul ca toate exponatele sunt de la fata locului, fapt rar intalnit in lume. Marco Terrinoni a declarat ca navele militare romanesti sunt la fel de performante ca cele ale altor tari din Europa si se incadreaza in standardele NATO. Delegatia italiana este cea de-a doua oficialitate a unei nave militare straine care viziteaza Primaria Constanta in acest an. „ITS Euro” a fost construita in anul 1984, fiind cea de-a 6-a nava din clasa Maestrale, denumita si clasa Vanturilor. Nava poate transporta la bord 4 lansatoare de rachete de suprafata Teseo, un lansator Aspide de rachete antiaeriene cu 8 ghidaje, un tun 127/54, 2 tunuri antiaeriene binate, doua lansatoare triple de torpile antisubmarin si 2 elicoptere. Echipajul este format din 225 oameni. Viteza maxima este de 30 noduri.

Alice HIRSCH

Posted in Administratie | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »