Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Onoare de papagal

Posted by admin® pe Martie 30, 2008

de Mariuca ANDRONE

Sa nu va mire, au si penatele onoarea lor! Chiar si atunci cand ciripesc in colivii… prezidentiale precum Stolojan. Ba, mai mult decat atat, el  face mare caz de-a lui onoare, gasita taman in echipa Basescu.

     Si noi care am crezut ca echipa lui Basescu este Romania? Nu de altceva, dar presedintele tarii nu face parte din team-uri de partid. Teoretic, cel putin. Practic, realitatea este cea din „trilul” Stolojanului: „Pentru mine este o onoare sa fiu in echipa cu Emil Boc si domnul presedinte Traian Basescu”. Sau, mai pe sleau spus, echipa presedintelui Romaniei este, de fapt, „adunatura” P.D.-L.-ista. Chestiune stiuta de altfel, dar care capata o si mai mare greutate cand este ciripita de Stolo. Adica, de fostul baiat de mingi al presedintelui Iliescu, ex-presedintele P.N.L., usuit de penelisti, fostul candidat la Presedintia Romaniei, caruia i-a fost stearsa candidatura cu doua lacrimi, si actualul pedelist, ce se revendica liberal in partidul pastorit de Basescu. Asta da politician de (cu) onoare!
A incercat el sa si-o repereze dupa ce Tariceanu l-a desemnat, alaturi de Emil Boc, drept papagalul lui Basescu, dar nu a reusit decat sa-si zburataceasca putin penele (de)colorate. Ba, mai mult decat atat, s-a si  lovit cu aripa pedelista in stacheta vorbirii politice a premierului. Vorbire pe care Stolojan o considera cazuta pe treptele limbajului politic. Asa o fi, dar in nici un caz pe una inferioara celor „ocupate” de gaozarii si pasaricile Basescului. Pai, daca premierul poate fi acuzat de limbaj politic nepotrivit, presedintele jignirilor hahaite cum mama pedelistilor vorbeste? In nici un caz elevat. Nu de altceva, dar expresii gen „gaozar” sau „pasarica” nu se incadreaza in aceasta categorie.
Trebuie recunoscut, insa, ca nici macar papagalii, precum Emil Boc sau Teodor Stolojan, nu reproduc magariile de limbaj iesite din gura prezidentiala. Compenseaza, in schimb, la repetarea… papagaliceasca a ideilor propagate de la Cotroceni. Ca niste yes-mani de „onoare” ce sunt, atat Boc, cat si Stolojan nu mai emit catre electorat si nici macar catre ai lor colegi de partid pareri sau decizii proprii. Or avea sarmanii papa… (scuzati!) politicieni asa ceva, dar cand te acoperi cu onoarea familiei Basescu, cum sa ganguresti altcumva decat ea. Sa nu mire pe nimeni daca maine-poimaine, Stolojan ne va povesti despre succesurile lui…
Asa cum „nareaza” acum despre oligarhul Tariceanu, basca alti oligarhi liberali, fara a privi cu atentie in ograda Cotroceniului pedelizat. Acolo unde isi fac veacul Casunenii, Cocosii si alti regi ai asfaltului sau te miri ce printisori ai afacerilor la/sub limita legii. Cum premierul presedinte de partid liberal a avut aceleasi interese financiar-economice si cand la carma partidului se afla Theodor Stolojan, nu putem sa nu ne intrebam de ce nu a sesizat atunci actualul „onorabil” pedelist tendintele oligarhice ale Tariceanului. Poate nu avea dreptul la opinie. Las’ ca si l-a gasit acum in P.D.-L., repetand, precum papagalul, opiniile altora. Sau, mai corect spus, ale altuia, pe nume Basescu. Cam asta acuza si premierul acum: „Adevaratii liberali nu au ce sa caute in P.D.-L., acolo unde delictul de opinie se pedepseste”. La drept vorbind, Tariceanu a spus un adevar, omitand, insa, altul: si in P.N.L. se intampla acelasi lucru. Si marturie in acest sens pot depune destui penelisti. Il amintim acum doar pe Cristian Boureanu, dar lista este mult mai lunga.
Pana una alta un lucru este cert : fostii aliati au dat la spate dreptatea si adevarul si au impins in fata circul rafuielilor personale. Intarata-i drace!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: