Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Politia Rutiera… in strada

Posted by admin® pe Septembrie 26, 2007

Foarte bine, ar zice unii, acolo este locul politistilor, in strada, nu la birouri. Si, probabil au dreptate. Insa, cu ce am gresit eu, cetatean platitor de taxe si impozite, de nu le mai stiu numarul, ca atunci cand ma loveste… nu neaparat masina, insa nevoia, sa stau in strada daca am o problema? Nu ar trebui sa beneficiez de un colt de scaun ca sa astept sa imi vina randul la ghiseu, de o bucatica de masa, pe care sa scriu o plangere, de un ofiter amabil, care sa-mi asculte doleantele? Pentru ce trebuie sa stau in strada ca un caine, ore in sir, asteptand sa depun un formular sau de ce trebuie sa ma inghesui in fata unei usi alaturi de alte zece persoane, pentru ca politistul cu care am treaba, sta intr-un birou de 3 metri patrati, alaturi de alti cinci colegi? Intr-un stil ciclic, Serviciul Politiei Rutiere Constanta a ajuns de unde a plecat. Initial, sediul era in cladirea Politiei Municipiu, deja sufocata de convietuirea cu Sectia 3 Politie. Pentru ca birourile rutieristilor se rezumau la un fel de veranda, captusita cu un acoperis si cu dusumea pe jos, pe alocuri acoperita cu linoleum, rutieristii s-au mutat.

                     

S-au mutat in buricul targului, intr-un sediu splendid, langa I.P.J. Constanta. Numai ca guvernantii au decis scindarea unor servicii si trecerea acestora in administrativ. Sediul, procurat de fostul sef al S.P.R., Romeo Tecau, i-a revenit lui, iar el a trecut in sectorul administratie. O vreme, vreo trei ani, rutieristii si colegii lor deveniti civili au stat claie peste gramada acolo. Si veni mare Fatuloiu, fostul sef al Politiei Romane, de trei ori in acest interval, si de fiecare data a promis rezolvarea problemei: cautarea unui sediu mare, in care politistii sa-si desfasoare activitatea, iar constantenii sa primeasca respectul cuvenit. Aiurea… Fatuloiu nu s-a tinut de cuvant, managerul I.P.J., Vasile Bargoz – probabil nu a reusit sa incropeasca nimic, dat fiind faptul ca nu este inca familiarizat cu topografia Constantei, asa ca rutieristii s-au intors cu coada intre picioare la veranda. A, si la subsol, unde au primit cateva birouri numai bune de folosite ca celule. Nu al-Qaida.

Antonia MAER

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: