Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Triplu asasinat nejudecat

Posted by admin® pe Septembrie 25, 2007

Se rasucesc in mormant: in data de 29 septembrie se vor implini trei ani de cand cei trei membri ai familiei Ion, tatal – Alexandru, mama – Lucretia si fiica lor, in varsta de opt ani, Amalia Victoria, au fost ucisi cu bestialitate. O intreaga familie a fost stinsa de pe fata pamantului si nici pana acum nu este clar de ce. Anchetatorii au conchis ca mobilul crimei a fost jaful, cateva mii de euro, desi pentru asta o spargere era suficienta si nu era nevoie sa se ajunga la triplu asasinat. S-a vehiculat, la inceput, ca ucigasii faceau trafic de droguri, familia Ionchestiune dovedita pana la urma, si ca Alexandru Ion era fie implicat, fie aflase si voia sa anunte autoritatile. La momentul la care Shity Blenis si Stefan Niculescu au fost arestati, insa, aceste aspecte nu erau probate. Principalii suspecti in acest caz au fost arestati la cateva luni de la comiterea faptei, in urma unui complex de masuri, si trimisi in judecata. Cu toate ca exista un martor care a participat la ascunderea cadavrelor, cu toate ca unul dintre faptasi, Stefan Niculescu, a marturisit in timpul anchetei cum a fost comisa fapta, inclusiv cum s-au chinuit sa o ucida pe verisoara lui, procesul se afla inca pe rolul instantei.

                

Cei doi care i-au asasinat pe sotii Ion si au ucis-o in chinuiri inimaginabile pe micuta Amalia, sugrumata, lovita si in cele din urma ingropata de vie, isi petrec vremea prin tribunal mai mult ca sa ceara sa fie judecati in libertate sau sa depuna diverse cereri. Cel mai inversunat este Shity Blenis, care, prin faptul ca ii reclama ba pe anchetatorii din dosar, ba pe martori, ba depune diverse contestatii, a blocat judecarea fondului, probabil ca sa amane cat mai mult procesul propriu-zis. Ce este drept, tertipurile avocatesti ale aparatorilor sai au reusit: la trei ani de la comiterea faptei nu s-a ajuns nici macar la o prima sentinta, sa nu mai vorbim de una definitiva si irevocabila. Surse din randul anchetatorilor au spus ca este foarte posibil ca aceste „manevre“ sa fie menite a tergiversa cauza, in ideea ca odata cu trecerea timpului cazul va iesi din atentia opiniei publice si atunci procesul va fi stramutat si poate chiar se va obtine o achitare ca in cazul lui Alexandru Radu. Acuzat de uciderea sotiei sale in bataie, Radu a cerut si obtinut stramutarea cauzei la Alba Iulia, unde dupa nici doi ani, nu numai ca a fost judecat in libertate, dar a si fost achitat. Pana cand Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis dosarul inapoi la Constanta pentru refacerea unor acte de urmarire penala si infirmand sentinta data de procurorii din Alba, Radu a parasit tara ca sa-si faca studiile peste granita. In ciuda probelor solide, a declaratiilor martorului ocular, Todri Albion, a dovezilor gasite in apartamentul lui Blenis si a marturisirii lui Stefan Niculescu, procesul continua sa se amane de la o sedinta la alta, iar albanezul nu a recunoscut comiterea faptelor nici macar pentru o clipa. Este absolut surprinzatoare „graba” cu care se judeca acest dosar: triplu asasinat de la Mangalia este cel mai grav caz din ultimii 25 de ani petrecut in Constanta, chiar si comparativ cu asasinarea celor trei samsari de masini. Judecatorii par sa fie neputinciosi in fata inculpatilor, cu toate ca ingaduinta manifestata fata de Blenis era sa il coste pe un coleg de breasla, judecatorul Marius Epure, locul de munca. Acesta a fost obiectul unui control de fond al C.S.M., dupa ce l-a pus in libertate pe Blenis. Cu toate acestea, judecatorii continua sa admita toate apelurile, contestatiile si recursurile lui Blenis, fara a avea ca prioritate judecarea fondului si condamnarea inculpatilor. Spre deosebire de cazul lor, Remus Stefan Chiper, acuzat tot de triplu asasinat, dupa ce a ucis trei barbati ca sa faca rost de bani sa-si plateasca datoriile, a fost judecat rapid. La nici doi ani de la comiterea faptei, el a fost condamnat la inchisoare pe viata, sentinta pe care probabil ca o va executa in final, chiar daca mai are cai de atac la sentinta judecatoreasca.

Antonia MAER

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: