Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Sindicatele – in razboi cu Ministerul Muncii

Posted by admin® pe Septembrie 5, 2007

Blocul National Sindical respinge ideea restructurarii Agentiei pentru Ocupare si considera ca institutia este bine organizata si nu exista niciun motiv pentru a trece o parte din angajati la Casa de Pensii. Potrivit unui comunicat de presa, reprezentantii Blocului National Sindical (B.N.S.), alaturi de cei ai celorlalte confederatii sindicale si ai celor patronale, s-au intalnit luni cu ministrul muncii, Paul Pacuraru, pentru a discuta pe marginea intentiei Guvernului de a restructura circa 20% din personalul Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca (A.N.O.F.M.) si a-l transfera ulterior la Casa Nationala de Pensii (C.N.P.A.S.). Atat reprezentantii sindicatelor, cat si cei ai patronatelor au respins categoric varianta propusa de Guvern, pe de o parte pentru ca ar afecta activitatea A.N.O.F.M. si, pe de alta parte, pentru ca argumentele aduse au fost lipsite de logica. B.N.S. este de parere ca partea guvernamentala a invocat faptul ca rata somajului ar fi scazuta si nu s-ar mai justifica numarul actual de 3.600 de angajati la nivelul intregii tari.

„B.N.S. a atras atentia in cadrul acestei intalniri asupra faptului ca rata somajului nu are nicio legatura cu necesarul de personal, avand in vedere ca A.N.O.F.M. este o agentie care deruleaza 12 masuri active pentru cresterea ocuparii si proceseaza anual peste  un milion de dosare ale persoanelor care intra si ies din sistem“, se arata in comunicatul sindicatelor. Reprezentantul B.N.S. in Consiliul de Administratie al A.N.O.F.M., Arpad Suba, sustine ca daca sunt probleme de personal la nivelul C.N.P.A.S., Guvernul trebuie sa ia masuri de organizare a acelei institutii. Totodata, Suba a aratat ca A.N.O.F.M. este capabila sa conduca programe de formare profesionala si sa intermedieze intre someri si angajatori, iar agentia este una dintre putinele institutii care functioneaza in Romania. Avand in vedere faptul ca Guvernul poate decide unilateral restructurarea A.N.O.F.M., partea sindicala si patronala au hotarat sa ia in calcul varianta retragerii din Consiliul de Administratie al A.N.O.F.M. daca se va ajunge la aceasta situatie. Ministrul muncii, Paul Pacuraru, a declarat ca aproximativ 400 de angajati ai A.N.O.F.M. vor fi redistribuiti catre Casa Nationala de Pensii, pentru a acoperi deficitul de personal cu care aceasta institutie se confrunta.

Camelia MATEI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: