Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Bebelus mort intr-o punga

Posted by admin® pe August 13, 2007

In timp ce facea curat in zona Falezei din Constanta, un lucrator la Salubritate a gasit aruncat in iarba cadavrul unui bebelus. Speriat, dar si ingrozit de descoperirea macabra, el a anuntat Politia. „In jurul orei 09.30, lucratorii Sectiei 3 Politie Constanta au fost sesizati telefonic prin Serviciul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112, de catre un lucrator al firmei „Polaris”, cu privire la faptul ca in spatiul verde al Falezei Constanta, in vecinatatea blocului M.F.1, situat pe strada Mircea cel Batran nr. 84, a fost gasit cadavrul unui nou-nascut”, a declarat inspector Crina Chirea, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Imediat la fata locului s-a deplasat o echipa operativa a Sectiei 3.  Oamenii legii au gasit la locul indicat doua sacose din plastic pe care se observau pete de substanta brun roscata cu aspect de sange, in care, dupa cercetarea interiorului, au gasit intr-una cadavrul unui nou-nascut, de sex femeiesc, care avea infasurata in zona gatului o bucata din material textil, respectiv o carpa de culoare alba, iar in cealalta era placenta, invelita intr-o punga din plastic transparent.

                

Cadavrul bebelusului a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanta, urmand ca in cursul zilei de azi sa i se efectueze necropsia in vederea stabilirii cauzelor mortii, urmand ca in functie de cele stabilite de medicul legist oamenii legii sa faca incadrarea penala a faptei. De asemenea, politistii desfasoara activitati pentru identificarea mamei nou-nascutului. In cursul anului trecut, oamenii legii s-au confruntat cu un caz similar, a carui protagonista este Angelica Ciornei, din localitatea Macin, judetul Tulcea, studenta a Universitatii  „Ovidiu“, Facultatea de Biologie. Angelica Ciornei, de 22 de ani, a fost trimisa in judecata, fiind cercetata in stare de libertate de Tribunalul Constanta, fiind acuzata de savarsirea  infractiunii de omor calificat. Potrivit actului de trimitere in judecata, in luna septembrie 2005, Angelica Ciornei a cunoscut un tanar cu care a avut un singur raport sexual. In primavara lui 2006, Angelica si-a dat seama ca este insarcinata, dar a ascuns acest lucru. Fiind studenta la Constanta, ea statea in gazda pe strada Petru Vulcan, impreuna cu o colega. Pe 25 iunie 2006, Angelica a venit acasa, iar pe la ora 10.00 au apucat-o durerile nasterii. Le-a spus gazdei si colegei ca se simte rau si s-a inchis in baie, unde a dat nastere unui bebelus.  Ea a pus nou-nascutul, de sex masculin, intr-o punga din plastic, cu tot cu placenta, fara sa taie cordonul ombilical. Apoi, l-a ascuns in lada patului, cu gandul sa-l ingroape, unde a fost gasit a doua zi de catre colega de camera.

Cristina ARDELEAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: