Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Finantari pentru protectia mediului

Posted by admin® pe Iulie 17, 2007

Proiectele privind protectia naturii, derulate prin Planul Operational Sectorial (P.O.S.) de Mediu, vor primi o finantare de 80% din fonduri europene – 172 milioane euro, celelalte 20 de procente – 43 milioane euro – reprezentand contributia nationala, potrivit celei de-a patra axe prioritare a P.O.S. Mediu. Potrivit acestora, valoarea totala a fondurilor alocate in acest sens va fi de aproximativ 215 milioane de euro, care vor fi asigurati in proportie de 80% – aproximativ 172 milioane euro – din fonduri europene, restul de 43 milioane euro reprezentand contributia nationala. Scopul acestei axe prioritare este de a sprijini conservarea biodiversitatii si a naturii prin actiuni de dezvoltare a cadrului de management pentru ariile protejate, inclusiv pentru siturile „Natura 2000“. Potentialii beneficiari ai axei prioritare privind implementarea sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii sunt administratorii ariilor protejate, inclusiv ai Agentiei Nationale pentru Ariile Protejate si Conservarea Biodiversitatii (A.N.A.P.C.B.), administratiile publice, organizatiile neguvernamentale, institute de cercetare, universitati, muzee.

                    Lista cuprinde 273 locatii declarate situri de importanta comunitara, ca parte integranta a retelei ecologice europene. Cele 273 de arii protejate reprezinta aproximativ 13% din suprafata totala a Romaniei. Lista transmisa va fi analizata de forul european, iar, dupa aprobarea ei, statul roman va putea incepe administrarea acestor arii protejate. Potrivit P.O.S. Mediu, Romania va putea accesa, in perioada, 2007-2013 fonduri comunitare, in valoare de 4,5 miliarde de euro, la care se adauga cofinantarea de la bugetele de stat si locale de un miliard de euro. Prima axa prioritara, privind extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata, beneficiaza de o finantare europeana de 2,7 miliarde de euro, cu o cofinantare nationala de aproximativ 490 de milioane de euro. Pentru cea de-a doua axa prioritara, care se refera la dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor istorice contaminate, P.O.S. prevede o finantare comunitara de 882 de milioane de euro, completata de contributia nationala in valoare de 220 de milioane de euro. Axa prioritara privind reducerea poluarii provenite de la sistemele de incalzire urbana presupune investitii de 458 de milioane de euro, jumatate reprezentand fonduri europene, jumatate fiind contributia nationala. Potrivit axei prioritare privind protectia impotriva inundatiilor si pentru reducerea eroziunii costiere, Romania va putea accesa fonduri europene in valoare de peste 270 de milioane de euro pentru implementarea de proiecte  privind protectia impotriva inundatiilor si stoparea eroziunii costiere. Acestei finantari comunitare, care provine din Fondul de coeziune, i se adauga contributia de la bugetul de stat, in valoare de peste 47 de milioane de euro. Ultima axa prevazuta in P.O.S. o constituie asistenta tehnica, pentru care fondurile alocate sunt de 181 de milioane de euro, finantare europeana, si 45 de milioane de euro, cofinantare nationala.

Ioana PAIDOS

Anunțuri

3 răspunsuri to “Finantari pentru protectia mediului”

  1. Razvan Titeiu said

    As dori sa aflu mai multe detalii despre aceste fonduri si inclusiv despre care sunt cele 273 locatii declarate situri de importanta comunitara.
    Va multumesc anticipat

  2. ioana paidos said

    Puteti afla mai multe informatii de pe site-ul Agentiei pentru Protectia Mediului, http://www.apm.ro

  3. Situatia absortiei s-a mai schimbat nitel in bine; conform ultimelor date, POS Mediu a efectuat plati de fonduri structurale (fonduri europene nerambursabile) catre beneficiari de peste 100 milioane euro in primele 8 luni din 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: