Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Camatarii – imposibil de acuzat

Posted by admin® pe Iulie 13, 2007

                    Raportul I.G.P. in urma controlului facut la Braila, in cazul fratilor Titi si Ionel Sgarcitu, releva ca dosarele acestora in care s-a decis neinceperea urmaririi penale vor fi verificate de procurori si ca cei doi nu pot fi acuzati de camatarie, activitatea nefiind incriminata de legislatia actuala. Un prim aspect controlat se refera la agresarea cameramanului postului de televiziune, Gabi Stoica, iar concluzia raportului I.G.P. a fost ca, desi in zona se afla un autoturism al Politiei, agentii nu au putut interveni, din cauza lipsei vizibilitatii. „Incidentul nu putea fi perceput de membrii echipei de cerecetare, atat datorita lipsei vizibilitatii catre intersectia unde acesta s-a produs, cat si activitatilor concrete de cercetare efectuate la fata locului“, se arata in document. Raportul aminteste ca, in urma plangerii depuse de Gabi Stoica, impotriva lui Ionel Sgarcitu a inceput, in data de 4 iulie, urmarirea penala, pentru savarsirea infractiunilor de „lovire sau alte violente si distrugere“. In privinta fratilor Sgarcitu, investigatia Politiei arata ca fratii Sgarcitu fac parte din gruparea „Varsatura“, care are ca principala preocupare „acordarea de imprumuturi cu dobanda, mascand aceasta activitate prin incheierea unor contracte de vanzare-cumparare pentru bunurile imobiliare ale debitorilor“.

                   Raportul I.G.P. precizeaza ca, in perioada 2001 – 2006, fratii Sgarcitu au fost cercetati in 12 dosare penale, in care erau acuzati de „inselaciune, nerespectarea hotararii judecatoresti, talharie sau alte violente“. In toate aceste dosare, au fost inaintate propuneri de neincepere a urmaririi penale sau de scoatere de sub urmarire penala. In ceea ce priveste incidentul din 2 iulie, cand Titi Sgarcitu si Ion Croitoru au intrat intr-un imobil si au distrus bunuri, impotriva celor doi a fost intocmit dosar penal pentru violare de domiciliu si distrugere. Conform solicitarii procurorului general, Codruta Kovesi, dosarele in care a fost decisa neinceperea urmaririi penale vor fi verificate de procurori ai Parchetului I.C.C.J. Ancheta administrativa a stabilit nevinovatia sefului Politiei judetene, comisarul Catalin Chivu, acuzat ca, alaturi de alti politisti, a jucat pe acelasi bilet loto cu Titi Sgarcitu si ca a primit o parte din banii rezultati in urma vanzarii autoturismului „Dacia Logan“ castigat. Potrivit raportului, pe acelasi bilet au jucat mai multe persoane, iar la data completarii biletului, politistii nu au stiut si despre participarea lui Titi Sgarcitu la joc, iar banii au fost impartit in mod egal intre jucatori. „Aspectele au fost confirmate de declaratiile olografe ale participantilor la jocul loto, care au aratat ca intre jucatori nu a existat nicio intelegere prealabila si nici nu s-a urmarit favorizarea politistilor“. Raportul mentioneaza ca, in urma comentariilor potrivit carora fratii Sgarcitu nu au fost trimisi in judecata pentru ca ar fi favorizati de Politie si de Parchet, seful I.G.P. Braila, Catalin Chivu, a formulat doua sesizari. Una dintre acestea este adresata Serviciului teritorial Galati al D.N.A., cerand sa fie cercetat pentru eventuale fapte de coruptie si dobandirea averii. O alta este adresata Parchetului Curtii de Apel Galati, Chivu solicitand sa fie cercetat pentru favorizarea infractorului. Politistii si-au facut datoria si in ceea ce priveste clanurile mafiote din Braila, dupa cum arata investigatia corpului de control. Au monitorizat gruparile criminale, reusind chiar sa retina mai multi membri ai acestora. Astfel, 33 de persoane au fost arestate, iar pentru 12 au fost emise mandate in lipsa. Concluzia raportului este ca nu a putut incepe urmarirea penala impotriva fratilor Sgarcitu, pentru ca „legislatia actuala nu incrimineaza infractiunea de camatarie“. „Actele de vanzare – cumparare nu au fost incheiate cu incalcarea prevederilor legale, fiind autentificate in fata notarului public, acestea reflectand intelegerea realizata intre parti, fara a fi facuta vreo referire la dobanzile percepute pentru sumele imprumutate“, mentioneaza raportul. I.G.P. anunta „intensificarea masurilor pentru documentarea faptelor de camatarie“ comise de fratii Sgarcitu, precum si „definitivarea cercetarilor“ in dosarul care fratii Sgarcitu sunt acuzati de „violare de domiciliu, distrugere, lovire si amenintare“. De asemenea, au fost deblocate opt functii vacante de ofiteri si patru de agenti, pentru structurile de investigatii criminale si ordine publica si au fost suplimentate cu doua functii de ofiter structurile de combatere a criminalitatii organizate. Gabi Stoica a fost batut, in data de 2 iulie, pe bulevardul A.I.Cuza, din municipiul Braila, in timp ce ii filma pe membri ai gruparii conduse de fratii Sgarcitu, care intrasera intr-o casa pentru recuperarea unei datorii. Cameramanul a primit pumni si picioare in cap si in abdomen si a ajuns, in cele din urma, la spital, pentru investigatii medicale, primind un certificat medico-legal.

Lian VACARENCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: