Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Salmonella a pus scaunele pe masa!

Posted by admin® pe Iulie 12, 2007

Inchis pentru inventarierea mizeriei! 

                     Activitatea Taberei de la Navodari a fost, in sfarsit, suspendata pana la rezolvarea problemelor sanitare, cei aproximativ 400 de copii ramasi urmand a fi trimisi acasa pana cel tarziu astazi dupa-amiaza, in timp ce conducerea taberei a fost amendata cu 750.000 lei. Pe langa copiii infestati, patru angajati ai taberei au fost depistati, ieri, cu salmonella, iar unul a fost depistat cu un stafilococ, in urma rezultatelor coproculturilor analizate de A.S.P.J. Constanta. Abia cand scandalul a luat amploare, ministrii Nicolaescu si Adomnitei au luat atitudine, spunand ca  pentru Tabara de la Navodari s-a cerut, inca din 8 iulie, reautorizarea sanitara, insa avizul de functionare nu a fost acordat din cauza unor nereguli, unitatea continuand totusi sa functioneze. „Ministerul Educatiei si Cercetarii  nu are nici un fel de contract cu «Sind Romania», administratorul taberei. De aceea, vom cauta solutii pentru ca parintii sa-si poata recupera banii platiti pentru tabara. Mai mult, trebuie sa vedem de la ce scoli provin copiii din tabara si cum au fost incheiate contractele pentru Tabara de la Navodari“, a precizat ieri ministrul Cristian Adomnitei, prezent la Constanta.

                    De asemenea, si Parchetul Judecatoriei Constanta s-a autosesizat si a declansat o ancheta in cazul imbolnavirilor de la Tabara Navodari, Politia incepand, la randul sau, o investigatie. La randul lui, directorul A.S.P.J., dr. Marius Enescu, a declarat ca au fost recoltate probe de la peste 20 de persoane care fac parte din personalul taberei si o parte dintre analize sunt in derulare, insa pentru moment doar la cei cinci angajati a iesit pozitiva analiza, ei fiind internati la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta. Cum spuneam, activitatea Taberei de la Navodari, incluzand cantina si spatiile de cazare, a fost suspendata integral, iar conducerea unitatii va fi obligata sa indeplineasca criteriile igienico-sanitare inainte de a solicita o noua autorizare de functionare. Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, s-a autosesizat si el in acest caz, declarand, in cursul zilei de ieri, ca, inca din data de 8 iulie, s-a cerut reautorizarea sanitara a unitatii, dar avizul de functionare nu a fost acordat din cauza unor nereguli, unitatea continuand insa sa functioneze. In plus, acesta a afirmat ca reprezentantii Inspectiei Sanitare de Stat, ai Autoritatii Sanitar-Veterinare si ai Autoritatii pentru Protectia Consumatorului se vor intalni in cursul zilei de astazi pentru a stabili un plan de actiuni in care sa fie verificate, pana la sfarsitul lunii iulie, toate taberele din tara, nu numai de pe litoral.  

Se cauta solutii pentru continuarea vacantei copiilor
                    In acelasi timp, autoritatile au anuntat, ieri dimineata, ca au identificat noi locatii pentru mutarea copiilor din Tabara de la Navodari sau daca parintii vor solicita transferul in alte tabere, dupa ce peste o suta de persoane aflate in aceasta unitate au suferit toxiinfectii alimentare. Avand in vedere faptul ca, la nivelul celor doua tabere, apartinand A.N.T., situate pe litoralul Marii Negre, in aceasta perioada, nu sunt locuri libere, s-a avut in vedere si gasirea unor alternative in taberele organizate de partenerii privati autorizati de catre A.N.T. Referitor la decizia de a suspenda temporar sau de a retrage definitiv autorizatiile de functionare a taberei, seful Departamentului de Control al Guvernului a precizat ca autoritatile competente trebuie sa gaseasca cea mai buna solutie pentru a asigura o maxima protectie copiilor aflati in Tabara din Navodari. Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, prezent ieri la Constanta, a declarat ca zilele acestea se va gasi modalitatea prin care copiii sa fie trimisi la casele lor si pentru a vedea cum si-ar putea recupera parintii banii platiti pentru respectiva tabara. „Ministerul Educatiei si Cercetarii nu are nici un fel de contract cu «Sind Romania», administratorul taberei. De aceea, vom cauta solutii pentru ca parintii sa-si poata recupera banii platiti pentru tabara. Mai mult, trebuie sa vedem de la ce scoli provin copiii din tabara si cum au fost incheiate contractele pentru Tabara de la Navodari. Mai mult, vom stabili planul de evacuare a copiilor, vom asigura masini care sa-i transporte pe copii la gara si de acolo trenuri care sa-i duca in zonele unde locuiesc“.  La randul lor, Parchetul Judecatoriei Constanta si Politia s-au autosesizat si au declansat o ancheta in cazul imbolnavirilor de la Tabara de la Navodari, incepand o investigatie. Mircea Bargoz, chestorul-sef al Inspectoratului Judetean de Politie Constanta, a declarat ca si Politia a declansat o ancheta in acest caz. Seful Departamentului de Control al Guvernului, Emanoil Negut, a discutat, marti, cu presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret (A.N.T.), Karoly Borbely, situatia creata in Tabara de la Navodari si a identificat noi locatii cu locuri disponibile pentru cazul in care activitatea taberei va fi sistata sau parintii vor solicita transferul copiilor in alte tabere. Totodata, in cadrul intalnirii a fost stabilit cadrul juridic pe baza caruia se va face transferul copiilor din Tabara de la Navodari in alte locatii. Reamintim ca aproape o suta de persoane, copii si adulti, provenind din Tabara de la Navodari au fost internate, incepand de sambata si pana marti, in Spitalul Clinic de Boli Infectioase din Constanta, cu simptome de toxiinfectie alimentara. Primele rezultate ale analizelor probelor recoltate de la bolnavii de toxiinfectie alimentara din Tabara de la Navodari au relevat ca boala a fost produsa de salmonella, alimentul incriminat fiind carnea de pui din care a fost gatita mancarea servita la masa de pranz si la cea de seara, in ziua de 7 iunie. Ulterior, in urma rezultatelor primite de la analize, au fost identificate patru persoane infectate atat cu salmonella, cat si cu tulpina de escherichia coli, care atesta ca alimentele preparate au fost manevrate in conditii neigienice. Focarul de toxiinfectie alimentara de la Navodari a fost eradicat, in ultimele ore neinregistrandu-se noi cazuri de imbolnavire.

Mirabela PANFIL

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: