Independentul® de Constanta

Constanta – cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Hayssam isi poate lua copiii din Romania

Posted by admin® pe Iulie 11, 2007

HayssamCei sapte copii ai lui Omar Hayssam pot parasi Romania, dupa ce Tribunalul Bucuresti a respins ieri apelul formulat de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Sectorului 2, impotriva sentintei prin care Judecatoria Sectorului 2 le acordase permisiunea de a iesi din tara. Avocata familiei Omar a precizat, insa, ca sentinta de ieri este definitiva, dar nu si irevocabila, astfel incat copiii pot parasi tara in baza unui certificat de grefa de la tribunal, pana in data de 15 septembrie. Judecatoria Sectorului 2 le-a permis, in 10 mai, celor sapte copii ai lui Omar Hayssam, la cererea sotiei acestuia, Adela, sa paraseasca tara intre 15 iunie si 15 septembrie, insa Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Sectorului 2 a formulat apel impotriva deciziei judecatoresti. „Vreau sa trimit copiii la un curs in Anglia. Vreau sa-i duc sa-si vada bunicii, pe care nu i-au mai vazut de foarte mult timp, insa acest lucru le este interzis. Singura mea speranta pentru a-mi gasi dreptatea in Romania este la Curtea Suprema, unde judecatorii sunt mai in varsta si ma gandesc ca sunt mai aproape de Dumnezeu“, a declarat Adela Omar pentru „NewsIn“, dupa ce a aflat ca decizia Judecatoriei Sectorului 2 a fost atacata de primarie.

Primaria sectorului 2 va face recurs
                       Primaria Sectorului 2 va face recurs impotriva sentintei de ieri a Tribunalului Bucuresti, care a respins apelul formulat de Autoritatea Tutelara impotriva deciziei Judecatoriei Sectorului 2, care a stabilit in luna mai ca sotia lui Omar Hayssam isi poate scoate copiii din tara. „In situatia in care Judecatoria Sectorului 2 a respins apelul formulat de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Sectorului 2, vom face recurs, insa numai dupa redactarea si primirea deciziei instantei“, a declarat, ieri, seful Serviciului Juridic din cadrul Primariei Sectorului 2, Nicoleta Morosanu. Morosanu a spus ca recursul va fi promovat, pe aceleasi motive, dupa ce primaria va primi decizia in scris. Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat, in 13 iunie, in lipsa, pe omul de afaceri sirian Omar Hayssam la 20 de ani de inchisoare si la plata unor daune materiale de cate 2 milioane de euro pentru fiecare din cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak. El s-a declarat nevinovat pentru capetele care au cazut din randul serviciilor secrete, cauzate de plecarea lui din Romania, deoarece presupune ca se afla sub monitorizare.

Lian VACARENCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: