Independentul® de Constanta

Constanta - cosmopolita, controversata, iubita, injurata…

Arhivă pentru septembrie 26th, 2007

„Pai, io promit multe, dar nu ma tin de cuvant“

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Hahalere de hahalere, cam asa le-ar spune Gigi Becali celor care au avut „tupeul“ sa il acuze de coruptie in cazul „sacosa cu bani“ de la Bistrita. Desi filmat intr-o ipostaza penibila pentru un presedinte de club, alergand cu bani dupa jucatorii unei echipe adverse pentru ca acestia sa-si „joace corect sansele“, Gigi Becali o da cotita si, in stilu-i caracteristic, declara ca nu a avut niciodata o astfel de intentie. Pai, domnule oier, pardon, boier, de la Palat, ce incredere mai pot avea jucatorii ca isi pot primii banii promisi? Dar alegatorii pentru care faceti atatea eforturi de a-i sensibiliza si a le castiga incredere si votul? Cine le mai poate garanta ca promisiunile pe care le faceti vor fi onorate?    

(S.T.)

Publicat în Gafa zilei | Tagged: , , , , , | No Comments »

Guvernul de carton pica pe… hartie

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

de Mariuca ANDRONE

Cu orice abac de partid s-ar calcula, voturile „pentru“ la motiune pot tranti Cabinetul Tariceanu 2. Altfel spus, Guvernul de carton pica pe… hartie. Aritmetica parlamentara, in cadrul careia vor fi adunate merele pesediste cu perele pediste si prunele liberale, strange in cosul motiunii 249 de „fructe“, ce stau in gatul guvernarii liberale. Chiar mai mult decat ar fi fost necesar ca ai Tariceanului ministrii, cu el in frunte, sa ramana fara suflare… executiva. Nu este exclusa, insa, posibilitatea ca nodul din gatlejul penelist sa fie indepartat de te miri ce palme pesediste, pediste si chiar pelediste. 

Sau, mai direct spus, nici P.S.D., nici P.D. si nici P.L.D. nu pot baga mana parlamentara in focul motiunii ca ai lor senatori si deputati vor vota in corpore cu bila alba. Nici una dintre cele trei formatiuni politice nu poate garanta nici acum si, in mod cert, nici in ziua votului ca nu vor avea parlamentari ce se vor imbolnavi brusc tocmai atunci sau - si mai si - nu vor pune in urna bila neagra. Pana una-alta, toate cele trei partide au dat semne clare in acest sens. La P.S.D., „curentul“ Iliescu, cel care, de altfel, s-a opus categoric motiunii, chiar daca a semnat-o, are toate sansele sa se transforme in furtuna puternica in partid. In P.D. si P.L.D. s-a trecut chiar la represalii fatise! Pentru a-l usui pe Tariceanu, fostii „aliati“ Boc si Stolojan isi vor obliga parlamentarii sa voteze la vedere. Mai ramane sa-i puna sa-si lipeasca bilele pe frunte, daca nu au reusit sa modifice regulamentul Parlamentului, ce prevede clar vot secret. Pana atunci, insa, toata lumea politica aduna mere cu pere, basca prune. Multi se vor strica, insa, la stomac… politic din acest „compot“ parlamentar!

Dincolo de aritmetica parlamentara, in baza careia Cabinetul Tariceanu 2, Guvern incompetent si, nu de putine ori, impotent… politic (fie si daca luam in calcul sustinerea de care se bucura la acest moment), are toate sansele sa cada, exista si alte calcule. Matematico-politice. Cine va gasi rezultatul triplei „integrale“ P.S.D., P.D., P.L.D. dupa trecerea motiunii? Care va fi „matricea“ noului Guvern? Cum va „deriva“ Opozitia fata de noua Putere? Care va fi limita sirului de actuali senatori si deputati daca se va ajunge la anticipate? Cine va fi viitorul premier?  Acestea sunt doar cateva necunoscute din ecuatia scenei politice post  motiune. Ele raman necunoscute, chiar daca si pesedistii, si pedistii au incercat sa gaseasca artificii „matematice“, precum cea a indulcirii tonului motiunii fata de P.D. sau a discutiei la varf intre Basescu si Geoana…

Si pentru ca celor 249 de parlamentari din toate cele trei partide nu li s-au dat totusi niste solutii multumitoare la atatea probleme de aritmetica  politica, nu este exclusa posibilitatea ca Guvernul de carton sa pice… doar pe hartie. Pai, de ce ar vota niste pesedisti motiunea, daca si cu P.D. la guvernare ei vor fi tot in opozitie si, mai mult decat atat, se vor indrepta catre anticipate, ce nu le garanteaza un nou mandat la Camera sau la Senat? Sau de ce sa bage toti pedistii bila alba in urna, cand nu putini dintre ei stiu de pe acum ca nu mai pupa Parlament, pentru a nu mai vorbi despre posibilitatea, din ce in ce mai des vehiculata, ca premier sa nu fie al lor Vasile Blaga, ci al peledistilor presedinte?  Despre peledisti ce sa mai spunem, cand nici un sondaj nu ii crediteaza la pragul de accedere in Parlament? Si atunci, cine garanteaza ca votul la motiune va fi de 249 „pentru“? Nimeni, si, ce este mai interesant, nici macar conducerile P.S.D, P.D. sau P.L.D. nu sunt sigure… Ar mai exista o posibilitate: ca Guvernul de carton sa nu pice doar pe hartie. Pe mainile celor 249 de parlamentari sa fie lipite bilele albe. Cu poxi pool, caci lipiciul da, uneori, rateuri!   

Publicat în Editorial | Tagged: , , , , , , , | No Comments »

Asociatiile si RAJA Constanta, fata in fata

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Uniunea Asociatiilor de Proprietari Constanta si S.C. RAJA S.A. invita reprezentantii tuturor asociatiilor de proprietari din municipiu la o discutie deschisa avand ca punct de plecare conventia de facturare individuala, singura procedura viabila si civilizata prin care se poate evita debransarea intregii asociatii. Intalnirea se va desfasura vineri, 28 septembrie 2007, incepand cu ora 10,00, la Casa de Cultura din Constanta.

Publicat în Actualitatea internă, Social | Tagged: , , , , | No Comments »

Botezul bobocilor s-a lasat cu sanctiuni

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Botezarea bobocilor de la Colegiul National Pedagogic s-a lasat cu aspra sanctionare a trei elevi din clasele a XII-a. Acestia au fost exmatriculati fara drept de reinscriere si au primit nota 4 la purtare. Un alt tanar a fost eliminat pe o perioada de cinci zile si este notat cu 6 la purtare. Pentru alti patru adolescenti este interzisa venirea la scoala pe o perioada de trei zile si au asigurat nota 7 la purtare. Alti teri tineri au scapat doar cu o mustrare scrisa si nota 9 la purtare. „Sanctiunile s-au acordat in urma vizionarii filmuletului incriminator si a declaratiilor participantilor la incident“, sustin reprezentantii colegiului. Intrucat toti elevii sunt minori, conducerea liceului a trimis parintilor, ieri, in scris, sanctiunile primite de copiii lor. Din comisia de disciplina care a anchetat cazul au facut parte consilierul de imagine al scolii, directorul-adjunct, reprezentantul dirigintilor si responsabilii claselor a XI-a si a XII-a. Reamintim ca imaginile postate pe Internet arata cum cinci dintre bobocii Liceului Pedagogic din Constanta au avut parte de un tratament inuman chiar din prima zi de cursuri. Colegii din clasele mai mari i-au legat cu o banda adeziva  si le-au scris diverse lucruri pe frunte.  Cel care a filmat scenele din curtea colegiului sustine ca, timp de trei zile, mai multi tineri din clasa a noua au fost batuti cu manusi de box, legati cu banda adeziva si batjocoriti si au primit pumni in cap de la colegii lor mai mari.   

Profesorii scapa basma curata?!
Sunt anumite semne de intrebare ce ii incrimineaza si pe dascali. In momentul incidentului, nu si-a facut aparitia niciun profesor, desi totul se petrecea in curtea colegiului! Pentru ca raportul institutiei de invatamant s-a oprit la a-i sanctiona numai pe tineri, speram ca Inspectoratul Scolar va cere lamuriri si va demara propria ancheta. Conform regulamentelor scolare, instanta obligata sa ia masuri care pot duce pana la exmatricularea elevilor vinovati este Consiliul Profesoral, in urma raportului primit din partea comisiei de anchetare, asa cum s-a si intamplat. Insa, daca scoala nu ia nicio masura sau se constata anumite nereguli, inspectorii scolari sunt cei care sunt datori sa inceapa propria ancheta.  

Camelia MATEI

Publicat în Actualitatea internă | Tagged: , , , , , | No Comments »

„Sclavii de la «Bingo Star»“

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Alexandru Tomic, fostul director al „Bingo Star“ Constanta, povesteste in exclusivitate pentru cotidianul „Independentul“ cum 11 ani a fost martor la modul rusinos in care patronul Dumitru Ghita se comporta cu angajatii. „Dumitru Ghita nu are habar de cum s-au pus temeliile jocului de bingo din sala pe care acesta afirma ca o patroneaza. El se declara seful unei sali de bingo, insa habar nu are cum functioneaza acest sistem. Eu am bingo starcladit societatea «Bingo Star» de la zero, pentru ca ulterior Dumitru Ghita sa ma foloseasca pe post de sclav, nu de angajat“, povesteste Alexandru Tomic. Aceasta mai puncteaza faptul ca cei peste 700 de angajati pe care „Bingo Star“ i-a avut pe toata perioada in care acesta a ocupat functia de director au devenit „sclavi pe plantatia lui Ghita“. „Pe langa faptul ca patronul se adresa angajatilor numai vulgar, acesta nu pierdea nicio ocazie de a le arata ca el este seful si ii poate tavali dupa bunul plac, ori de cate ori vrea muschiul lui“, mai povesteste Tomic. 

Sedinte contra bunelor moravuri
Ex-directorul „Bingo Star“ relateaza pas cu pas ca, in miez de noapte, Dumitru Ghita isi convoca tot angajatii la o sedinta ad-hoc in care principalele caracteristici tronau sub emblema injuriilor. „Ne aduna pe toti la doua dimineata. Chipurile, el facea sedinta. Ce se intampla acolo este greu de realizat. Numai cuvinte de ocara pentru zecile de oameni care trudeau pentru societatea acestuia. Oameni care de dimineata pana seara nu se asezau o clipa jos erau tavaliti de Dumitru Ghita, care „dadea militaria jos din pod“ (dupa cum afirma el) ori de cate ori alcoolul ii invada mintile. Este foarte cunoscut faptul ca Ghita statea mai mult beat decat treaz. Pentru toti angajatii, cand venea noaptea parca venea dracu. Toti stateau cu inima la gura, constienti fiind ca, odata cu lasarea serii, ar putea aparea seful beat si cu chef de sefie“, spune Tomic.

Contabilitatea - sub asediul smecheriilor
Alexandru Tomic dezvaluie faptul ca evidenta contabila a societatii „Bingo Star“ se desfasoara sub parafa fostului sef al Fiscului, Stefan Mihu. „Nu stiu de unde atatea coincidente la aceasta firma. Nu stiu cum se face ca totul este legal, dar imprejurul firmei se aciueaza numai persoane rau famate. Pentru nimeni numai este o enigma faptul ca Stefan Mihu, economistul de la „Bingo Star“, este certat cu legea tocmai din cauza cifrelor. De aici se inteleg probabil si «intrarile» pe care Dumitru Ghita le are la arhivele Fiscului, altfel nu imi explic cum acesta poate intra in posesia diferitelor fise fiscale. Din cate cunosc eu, legea spune clar ca astfel de informatii sunt stric confidentiale si sunt tinute sub cheia autoritatilor fiscale. De altfel, Mihu isi aminteste prea bine cum ne plimbam pe holurile Ministerul Justitiei, pentru a elucida diferite probleme“, spune Alexandru Tomic. De altfel, se observa faptul ca actualul patron al „Bingo Cristal“ si fost director al „Bingo Star“ se vede ajuns la capatul puterilor: „Mi-au ajuns cele peste 400 de zile in care am fost tarat prin tribunal. Vreau doar sa se faca dreptate. Lumea trebuie sa stie cine este acest Dumitru Ghita. Jucatorii de Bingo au dreptul sa stie sub firma cui joaca. Nu pot sa cred ca un om de teapa lui Ghita poata pacali atat de usor jucatorii, prin comportamentul camuflat pe care incearca sa il dovedeasca fata de acestia. Bine ca stie sa preconizeze cine va castiga marile premii puse la bataie de «Bingo Cristal». Pe langa faptul ca a incercat totul pentru a ma discredita pe mine, a aruncat cu noroi si in firma pe care o conduc in momentul de fata, o societate oglinda din punct de vedere al legalitatii“, incheie Alexandru Tomic.

Lian VACARENCU

Publicat în Actualitatea internă, Eveniment Constanta | Tagged: , , , , | No Comments »

Si-a omorat mama, iar apoi s-a sinucis

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Oamenii legii de la Postul de Politie 23 August s-au confruntat cu un caz mai putin obisnuit, un omor urmat de sinuciderea agresorului. Astfel, in dimineata zilei de ieri, la ora 08,20, lucratorii Postului de Politie 23 August au fost sesizati telefonic de catre o femeie cu privire la faptul ca in gospodaria familiei Gulgen Geli, din satul Mosneni, se afla cadavrul a doua persoane. Deplasati la fata locului, oamenii legii au stabilit ca in curtea casei, la intrarea in locuinta, se afla cadavrul lui Gulgen Geli, de 66 ani, din localitate, femeia prezentand o plaga taiata profund la nivelul gatului si o alta plaga in zona toracica. De asemenea, pe pardoseala imobilului a fost gasit cadavrul lui Neman Geli, de 45 de ani, din localitate, agricultor,  fiul femeii, care la nivelul gatului avea o plaga taiata, profunda. Trebuie mentionat ca usa incaperii in care a fost gasit cadavrul fiului era blocata prin interior cu o masa si o noptiera. Din primele cercetari, a rezultat ca femeia, Gulgen Geli, locuia impreuna cu fiul ei  Neman, cunoscut vecinilor ca un inrait consumator de bauturi alcoolice.

                   

Barbatul devenea, violent cand era beat, el revarsandu-si in general nervii pe mama sa. „Exista indicii ca in noaptea de 24/25 septembrie, dupa ce si-a omorat mama folosindu-se de un cutit de bucatarie, Neman Geli s-a sinucis, taindu-si gatul. Politistii continua cercetarile impreuna cu Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta sub aspectul infractiunii de omor calificat, urmand ca, dupa efectuarea necropsiilor, sa se stabileasca cauza decesului celor doua persoane. Dupa primele investigatii, politistii au stabilit ca decesele au survenit in urma unor rani la gat. Trebuie mentionat ca Neman Geli avea probleme psihice, el fiind internat de vreo doua ori la Spitalul de Psihiatrie de la Palazu Mare”, a declarat subinspectorul Radu Croitoru, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta.

Cristina ARDELEAN

Publicat în Eveniment Constanta | Tagged: , , , , , , | No Comments »

Politia Rutiera… in strada

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Foarte bine, ar zice unii, acolo este locul politistilor, in strada, nu la birouri. Si, probabil au dreptate. Insa, cu ce am gresit eu, cetatean platitor de taxe si impozite, de nu le mai stiu numarul, ca atunci cand ma loveste… nu neaparat masina, insa nevoia, sa stau in strada daca am o problema? Nu ar trebui sa beneficiez de un colt de scaun ca sa astept sa imi vina randul la ghiseu, de o bucatica de masa, pe care sa scriu o plangere, de un ofiter amabil, care sa-mi asculte doleantele? Pentru ce trebuie sa stau in strada ca un caine, ore in sir, asteptand sa depun un formular sau de ce trebuie sa ma inghesui in fata unei usi alaturi de alte zece persoane, pentru ca politistul cu care am treaba, sta intr-un birou de 3 metri patrati, alaturi de alti cinci colegi? Intr-un stil ciclic, Serviciul Politiei Rutiere Constanta a ajuns de unde a plecat. Initial, sediul era in cladirea Politiei Municipiu, deja sufocata de convietuirea cu Sectia 3 Politie. Pentru ca birourile rutieristilor se rezumau la un fel de veranda, captusita cu un acoperis si cu dusumea pe jos, pe alocuri acoperita cu linoleum, rutieristii s-au mutat.

                     

S-au mutat in buricul targului, intr-un sediu splendid, langa I.P.J. Constanta. Numai ca guvernantii au decis scindarea unor servicii si trecerea acestora in administrativ. Sediul, procurat de fostul sef al S.P.R., Romeo Tecau, i-a revenit lui, iar el a trecut in sectorul administratie. O vreme, vreo trei ani, rutieristii si colegii lor deveniti civili au stat claie peste gramada acolo. Si veni mare Fatuloiu, fostul sef al Politiei Romane, de trei ori in acest interval, si de fiecare data a promis rezolvarea problemei: cautarea unui sediu mare, in care politistii sa-si desfasoare activitatea, iar constantenii sa primeasca respectul cuvenit. Aiurea… Fatuloiu nu s-a tinut de cuvant, managerul I.P.J., Vasile Bargoz - probabil nu a reusit sa incropeasca nimic, dat fiind faptul ca nu este inca familiarizat cu topografia Constantei, asa ca rutieristii s-au intors cu coada intre picioare la veranda. A, si la subsol, unde au primit cateva birouri numai bune de folosite ca celule. Nu al-Qaida.

Antonia MAER

Publicat în Eveniment Constanta | Tagged: , , , , | No Comments »

Traficanti de droguri pe rolul tribunalului

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Judecatorii Tribunalului Constanta au decis mentinerea starii de arest in cazul lui Mihai Bogdan Eftimie, de 31 de ani, din Constanta, acuzat de introducerea in tara a unor cantitati de droguri in vederea comercializarii. In acelasi dosar mai sunt judecati, in stare de libertate, Ciprian Dinescu si Catalin Diceanu, magistratii acordand termen de judecata pe fondul cauzei pentru data de 12 octombrie, pentru aducerea de noi probe. Conform ciprian dinescuLegii 143/2000, cei trei sunt cercetati pentru trafic de droguri. Totul a inceput pe data de 27 aprilie, in jurul pranzului, cand, conform procurorului Paul Ardelean, ofiterii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog (B.C.C.O.A.) Constanta s-a organizat un flagrant in urma caruia Ciprian Dinescu a cazut in plasa oamenilor legi. Tanarul, in varsta de numai 18 ani, elev in clasa a XII-a la Liceul Economic nr. 2 din Constanta, fusese contactat de un ofiter antidrog, care, dandu-se drept client, i-a spus ca vrea sa cumpere „marfa“. S-a stabilit ca loc de intalnire o benzinarie situata pe bulevardul Mamaia, la intrare in statiunea cu acelasi nume.

                   

Ciprian Dinescu s-a urcat in masina falsului client pentru a perfecta afacerea, dar, in momentul in care a aratat drogurile, mai multi ofiteri si luptatori D.I.A.S. au intervenit. Asupra elevului a fost descoperita, intr-o tabachera, cantitatea de 76,69 grame rezina de hasis sub forma a noua batoane invelite in staniol, care urmau sa-si schimbe proprietarul pentru 1.000 euro. Cercetarile au stabilit ca drogurile fusesra procurate de la un alt membru al retelei, care se ocupa cu partea cea mai grea, in speta introducerea acestora in Romania. Mihai Bogdan Eftimie cumpara „marfa“ din Franta si o aducea in Romania, unde o comercializa, fie direct, fie prin intermediul interpusilor. La perchezitia domiciliara a fost descoperita, insa, doar un gram de rezina de canabis. Prin extinderea cercetarilor, ofiterii antidrog au stabilit ca tranferul stupefiantelor de la Eftimie la Dinescu avusese loc prin intermediul lui Catalin Diceanu, al treilea membru al retelei, care s-a ocupat, de altfel, si de trimiterea sumei de 650 euro in Franta, contravaloarea „marfii“. In fata judecatorilor Curtii de Apel, Dinescu si-a recunoscut fapta si a declarat ca i s-a cerut sa vanda hasis colegilor de liceu, dar a refuzat. Purtatorul de cuvant al institutiei a declarat, la vremea respectiva, ca „magistratii Curtii de Apel au constatat ca nu este indeplinita conditia privind pericolul pentru ordinea publica in cazul lui Ciprian Dinescu. Acesta are doar 18 ani, este elev in clasa a XII-a si trebuie sa-si sustina examenul de bacalaureat. In acelasi timp, modul de comitere a faptei nu arata ca lasarea lui in libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publica“, a spus magistratul. In prezent dosarul se afla pe rolul Tribunalului Constanta.

Adrian GEORGESCU

Publicat în Eveniment Constanta | Tagged: , , , , , , , , | 1 comentariu »

D.I.A.S.-ul - in slujba „Fruvimed“?!

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Satul de atata asteptat si de tergiversarea situatiei, Constantin Samson a fortat preluarea scaunului de conducerea al S.C. „Fruvimed“ S.A.. Astfel, ieri, insotit de executori judecatoresti, cu „spijinul” trupelor D.I.A.S. si cu actele care atesta ca este presedintele consiliului de conducere, Samson s-a prezentat la sediul firmei, pentru a intra in posesie.samson Interventia in forta vine dupa ce, in urma cu numai cateva zile, trupele D.I.A.S. au intervenit pentru a facilita procurorilor de la Parchetul Medgidia preluarea arhivei societatii „Fruvimed“, dar si pentru ridicarea partii adverse (a lui Samson), care conduce societatea. In dimineata zilei de 23 septembrie, membrii din conducerea societatii „Fruvimed“ au fost luati pe sus, de trupele de mascati, pentru a fi dusi la Parchetul Medgidia la audieri. Actiunea i-a vizat pe Paris Carapid - presedinte al Consiliului de Administratie, pe directorul economic, Gheorghe Sorici, directorul de implementare, Aurel Seitan, si pe lichidatorul judiciar, Fanica Constantin.

                      

Trebuie mentionat ca disputa din interiorul societatii treneaza de ani de zile, instantele au fost asaltate cu plangeri ale ambelor parti implicate in „scandal”, au existat chiar anchete deschise de Departamentul National Anticorputie si Directia de Investigarea a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Insa, deocamdata, nici macar instantele de judecata nu au hotarat de partea cui atarna balanta dreptatii. Procesul dintre actuala conducere a societatii si Samson, care este acuzat ca ar fi falsificat acte si ar fi savarsit chiar acte de coruptie,  dureaza de cativa ani, iar scandalurile par departe de a se apropia de final. Ambele parti s-au prezentat la instantele de judecata si si-au expus, cu acte, punctele de vedere. Pana acum, nicio instanta nu a dat o sentinta clara, iar imediat cum se incheie un proces, atat Samson, cat si partea adversa, gasesc un alt motiv de chemare in judecata.

Cristina ARDELEAN  

Publicat în Eveniment Constanta | Tagged: , , , , , | No Comments »

Detectoare si camere video in justitia constanteana

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Demersurile pentru modernizarea instantelor de judecata de pe teritoriul intregii tari continua, urmand ca sediile sa primeasca in continuare dotari moderne. „Cat de curand vom primi fonduri pentru refacerea sediului Judecatoriei de la Medgidia, a carui structura de rezistenta a cedat, iar la o privire atenta se poate observa ca imobilul s-a „scufundat”. Cladirea a fost deja igienizata in aceasta primavara, dar trebuie neaparat sa palatul de justitie constanta - sala pasilor pierdutise faca lucrari de reabilitare. Ultima reabilitare a cladirii care apartine autoritatilor locale a avut loc in 1967. Sesizarile pe care le-am adresat Ministerului de Justitie in acest sens au fost avizat favorabil, dar mai sunt necesare unele acte, iar apoi dupa ce vor fi aprobate si fondurile se va trece la renovare efectiva. Oricum demersurile trebuie urgentate pentru ca banii trebuie cheltuiti inainte de sfarsitul anului altfel ii pierdem”, spune judecatorul Ciprian Coada, purtator de cuvant in cadrul Tribunalului Constanta.

                      

Magistratul spune ca desi instantele din municipiul Constanta au avut parte de numeroase investitii, gen un nou sediu pentru Tribunal si Curtea de Apel - cladirea cunoscuta sub denumirea de Palatul de Justitie, si o cladire complet renovata si modernizata pentru Judecatoria Constanta, investitiile nu se vor opri aici. Astfel, intr-un rastimp scurt, ar trebui sa-si faca aparitia in toate arhivele camere de luat vederi pentru „asigurarea unui climat de transparenta, dar si pentru a depista eventualele acte de coruptie”. De asemenea, cat de curand, la intrarea in sediile instantelor vor „strajui” detectoare de metal, astfel incat sa se preintampine intrarea justitiabililor cu arme. Trebuie mentionat ca au existat cazuri in care unele parti implicate in proces au venit pregatite cu sabii ninja sau cutite pentru a-si spala onoarea sau pentru a se razbuna. Detectoarele de metale ar fi fost deosebit de utile in dosare grele si periculoase, de genul killerului in serie Chiper, pe care rudele victimelor il vroiau linsat, sau chiar in procesele interlopilor, cunoscuti pentru atacarea adversarilor cu sabii, bate si cutite. La ambele procese, inainte de intrarea in sala de judecata, jandarmii „scanau” publicul cu detectoare de metale de mana, efectuand chiar si perchezitii corporale sumare indivizilor cu fete mai dubioase. Trebuie mentionat ca, in cursul anului trecut, jandarmii au depistat numai putin de trei indivizi care venisera ba cu sabia ninja, ba cu un cutit in sediul instantei, cu gand de razbunare, sau… cica, sa se protejeze de dusmani. Un pas important in rezolvarea cu celeritate a dosarelor va fi si dotarea cu instalatii de video-conferinta internationale, care vor fi oferite prin finantare externa. „Aceste instalatii sunt necesare in dosarele care cuprind elemente de extraneitate, adica martori din afara granitelor tarii. Numai la nivelul Judecatoriei Constanta am identificat 14 astfel de dosare, iar la Tribunalul Constanta sunt vreo 8”, precizeaza Ciprian Coada. Intre dosarele care ar necesita o astfel de asistenta se numara si cele doua dosare ale lui Shity  Blenis si Stefan Niculescu, si pentru care au fost emise cereri pentru comisie rogatorie. Ciprian Coada precizeaza ca, in procesele albanezului Blenis si al lui Stefan Niculescu, in ambele au fost citati martori in strainatate, care trebuie audiati de comisie rogatorie in Albania. Desi audierile au inceput in luna aprilie, pana in prezent nu s-a facut mare lucru in acest sens, desi instanta a cerut insistent urgentarea procedurii. Existenta unui astfel de sistem de video-conferinta internationala ar fi facilitat audierea „in direct” prin intermediul camerelor video si al microfonului, al martorilor albanezi.

Cristina ARDELEAN

Publicat în Eveniment Constanta | Tagged: , , , , , | 1 comentariu »

Dascalii viseaza la tichete de masa

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Ministerul Muncii, in frunte cu primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, si-au propus sa directioneze palosul politicii de dreapta exclusiv impotriva salariatilor de la stat. Mai intai prin reducerea numarului functionarilor publici, si asa insuficient, iar acum prin neacordarea tichetelor de masa pentru personalul nou angajat. „Nu exista posibilitati profibugetare pentru a pune in aplicare prevederea referitoare la tichetele de masa“, declara premierul Calin Popescu Tariceanu, sugerand, fara menajamente, ca vistieria statului nu poate asigura stomacul salariatilor bugetari pe 2008. Singurii care vor beneficia de papica la tichet sunt salariatii de la stat care s-au bucurat de acest drept si pana acum. Pentru ca la mijloc se intrevede clar o discriminare a vechilor angajati in raport cu cei noi, dascalii tin cu dintii la acest drept. 

Revendicarile profesorilor vor ajunge in Parlament
Profesorii vor primi tichete de masa si o prima de vacanta, acordata anual, in cuantumul salariului de baza din luna anterioara plecarii in concediul de odihna, potrivit noului statut al cadrului didactic. Potrivit proiectului de lege, personalul didactic beneficiaza, pe langa prima de vacanta si tichetele de masa, de un premiu anual in cuantum de un salariu mediu lunar de baza si ajutor anual pentru carti si materiale didactice, in valoare de 100 de euro. Cadrele didactice primesc si o prima de instalare in curs de cinci ani, o singura data, in cuantum de trei salarii de baza, dar, in cazul plecarii din sistem in urmatorii cinci ani, se restituie intreaga suma. Prima de pensionare va consta in doua salarii de baza, iar profesorii vor avea reducere de 50% din valoarea biletelor la filme, concerte sau spectacol de teatru organizate de institutii publice. Mamele vor primi si ele ajutor de nastere in valoare de un salariu de baza. Proiectul statutului privind personalul didactic se va definitiva astazi, acesta urmand sa fie afisat pe pagina electronica a Ministerului Educatiei si sa intre in dezbatere publica, a declarat secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei, Svetlana Preoteasa. Dupa data de 1 octombrie intreg proiectul de Lege a invatamantului va intra de data aceasta in dezbaterea Parlamentului.

Camelia MATEI

Publicat în Social | Tagged: , , , | No Comments »

Sfaturi pentru proprietarii de animale

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Pentru ca proprietarii de animale sa nu intampine probleme in procesul de acordare a subventiilor, Autoritatea Nationala Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) considera ca este necesar sa le reaminteasca acestora o serie de aspecte. vaciFiecare proprietar de exploatatie de animale sau gospodarie are obligatia de a colabora cu medicul veterinar, in vederea identificarii si inregistrarii animalelor din exploatatia sa. In cazul deschiderii unei exploatatii (introducerea de animale intr-o exploatatie care, in ultimii 3 ani, nu a detinut animale) sau al introducerii de animale intr-o gospodarie, proprietarul acesteia va informa medicul veterinar, cu 7 zile inainte, despre aceasta intentie. Medicul va raspunde solicitarii de inregistrare a exploatatiei in maximum 7 zile, va completa toate rubricile destinate identificarii acesteia conform formularului de identificare si va inregistra datele cu privire la exploatatie in Baza Nationala de Date, in maximum 72 de ore.

                     

In cazul nasterii animalelor intr-o exploatatie, proprietarul va anunta, in termen de 7 zile, medicul veterinar, care va aplica crotaliile animalelor, va completa formularul de identificare si va inregistra datele cu privire la animalele identificate si proprietarul acestora in Baza Nationala de Date. Fiecare proprietar de exploatatie, de animale sau detinatorul acestora are obligatia de a notifica medicului veterinar orice miscare a animalelor din exploatatie. In acest scop, proprietarul va solicita medicului veterinar eliberarea formularului de miscare. Medicul veterinar raspunde solicitarii proprietarului exploatatiei sau a detinatorului de animale, in cel mai scurt termen (maximum 72 de ore), si inregistreaza evenimentul respectiv in Baza de date, in aceeasi zi cu eliberarea formularelor de miscare. De asemenea, in termen de 7 zile de la achizitionarea oricaror animale din speciile bovine, ovine sau caprine, proprietarul are obligatia de a anunta medicului veterinar prezenta respectivelor animale in exploatatie sau in gospodarie. Proprietarul trebuie sa permita accesul in exploatatie sau in gospodarie doar al animalelor identificate si care sunt insotite de formularele de miscare, iar la bovine, si de pasaport. Noul proprietar are obligatia de a solicita medicului veterinar inregistrarea miscarii si in pasaportul bovinei.

Ioana PAIDOS

Publicat în Social | Tagged: , , , | No Comments »

Firmele private de pensii mituiesc clientii!

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Prin targul pensiilor private se zvoneste ca unele societati care administreaza pensii private recurg la tot felul de tertipuri ilegale pentru a avea mai multi clienti. Reprezentantii Comisiei Nationale de Supraveghere a Pensiilor Private (C.S.S.P.P.) sustin ca unele firme care administreaza pensiile incearca sa-si atraga clientii oferindu-le bani, lucru care este considerat ilegal. Chiar daca momentan nu se cunosc concret astfel de cazuri, pe piata exista practici de acest gen, dupa cum a declarat presedintele C.S.S.P.P., Mircea Oancea. Comisia de supraveghere a pensiilor private a propus Guvernului ca atat administratorii fondurilor de pensii, cat si angajatorii sa fie amendati cu sume intre 10 si 50.000 de lei. Totodata, Comisia de Supraveghere a spus ca va demara o ancheta in acest sens, in cazul unor abateri grave, administratorii fondurilor de pensii, dar si angajatorii riscand sa faca inchisoare.

Agentii de marketing, prost pregatiti
Presedintele C.S.S.P.P., Mircea Oancea,  a mai spus ca agentii de marketing au un nivel de pregatire foarte redus, prin urmare, existand riscul ca acestia sa transmita informatii eronate pentru participanti. Pentru a veni in ajutorul populatiei cu informatii clare si precise, de maine vor fi emise primele pliante informative catre cei aproximativ patru milioane de potentiali participanti. Pliantele vor cuprinde  informatii comparative despre cele 17 fonduri de pensii autorizate. Presedintele comisiei pensiilor private a recomandat companiilor autorizate pe pilonul II sa acorde o importanta mai mare procesului de pregatire a agentilor de marketing. „Sunt agenti de marketing care pot aduce mai degraba prejudicii companiilor pe care le reprezinta decat avantaje“, a mentionat Oancea. Aderarea participantilor la un fond de pensii pe pilonul II a inceput luni, 17 septembrie, si va dura patru luni. Dupa aceasta perioada, cei care nu au optat pentru un fond de pensii vor fi distribuiti in mod aleatoriu catre fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic, potrivit arbitrului pensiilor private. Conform legii, fiecare potential client al sistemului (obligatoriu pentru salariatii sub 35 de ani si optional pentru cei intre 35 si 45 de ani) trebuie sa semneze un singur contract de aderare la un singur fond, in care isi va economisi contributiile.

Ioana PAIDOS

Publicat în Social | Tagged: , , , , , , , | No Comments »

Endocrinologia va fi renovata de… americani

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Chiar daca cele mai multe dintre spitalele constantene au fost construite in ultimii 30 ani, faptul ca nu au mai fost reparate de atunci le-a adus intr-un stadiu destul de avansat de degradare. In plus, unitatile si mai vechi, cum ar fi anumite sectii ale Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, au nevoie urgenta sa fie consolidate. Din pacate, banii pe care Directia de Sanatate Publica Judeteana sau Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate i-a primit de la minister pentru investitii sunt si putini, si destinati continuarii lucrarilor la cladirea noului Spital Regional sau pentru S.C.J.U. Zidurile sectiei de Endocrinologie risca sa se prabuseasca in orice moment, dovada este constructia cladirii, structurata cu pereti portanti din zidarie de caramida, iar subsolul este construit din boltisoare de caramida. Militarii americanii din cadrul Batalionului 40 Naval Mobil de Constructii, detasati la baza de antrenament de la Mihail Kogalniceanu, au demarat, incepand  de ieri, lucrarile de renovare a Clinicii de Endocrinologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta.

                   

De precizat ca actiunea face parte din programul armatei americane de sustinere a comunitatilor locale din zonele de actiune sau de antrenament. In ceea ce priveste lucrarile de reparatii capitale, reamenajare si recompartimentare a Clinicii de Endocrinologie, acestea vor dura aproximativ trei luni, iar investitia in materiale de constructie, instalatii electrice, de apa si canal, usi si ferestre si echipamente pentru bucatarie sunt evaluate la suma de 64.000 de dolari, bani donati de armata americana. Drept urmare, la Clinica de Endocrinologie sunt repartizati zilnic cate sase militari din cadrul plutonului „Fighting 40“, supranumiti „albinele marii“, care lucreaza cate noua ore pe zi, sase zile pe saptamana, pe parcursul celor trei luni. Cum spuneam, bugetul proiectului este de aproximativ 64.000 de dolari, societatea S.C. „Clytoon“ primind un contract in valoare de 25.000 de dolari pentru inlocuirea ferestrelor si repararea podelelor. Detasamentul „Seabee“, desfasurat in Romania, va reveni la baza de la Port Hueneme, California, peste circa cinci luni, urmand sa fie inlocuit de un nou detasament. Membrii „Seabee“ intentioneaza sa mentina rotatia detasamentelor sale in Romania si Bulgaria, pentru a ajuta la dezvoltarea bazelor militare din aceste tari.

Mirabela PANFIL

Publicat în Social | Tagged: , , , , , | No Comments »

Salariul minim de 700 lei va umfla preturile ?

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (A.C.P.R.) nu sunt de acord cu marirea salariala propusa de sindicate, insa propun o anumita majorare si cer, in acelasi timp, modificarea Codului Muncii, astfel incat remunerarea angajatilor sa se faca la ora si nu la luna, cum se practica in prezent. Potrivit patronilor, Romania este printre putinele tari europene care mai aplica salarizarea la luna, nu pe ora. Conform lui Adrian Izvoranu, copresedintele Aliantei, plata la ora ar duce la flexibilizarea muncii si la fundamentarea unui plan de afaceri coerent. „Nu este vorba de majorarea programului de lucru, numarul de ore lucrate ramane acelasi, dar vrem introducerea salarizarii cu ora pentru flexibilitate si pentru evitarea birocratiei in cazul in care avem nevoie de angajati pe perioade limitate“, sustine Izvoranu. Cat priveste salarizarea angajatilor, patronatele sustin posibilitatea unei cresteri a salariului minim pentru anul 2008 cu circa 20%-23%, ceea ce inseamna o valoare a salariului de 520-540 de lei. Reprezentantii salariatilor solicita pe de alta parte un salariu minim pe economie de 700 lei.

Negocierile remunerative continua
Stabilirea unui salariu minim pe economie, pentru anul viitor, de peste 540 de lei pe luna, va determina costuri suplimentare pentru companii, care se vor regasi in preturi, ceea ce va duce la cresterea inflatiei si la scaderea productivitatii, sustin reprezentantii patronatelor. „Consideram optima o crestere de 20-23%, la 520-540 de lei. Pana la acest nivel, toate companiile isi pot permite sa absoarba cresterea prin politici manageriale. O crestere peste nivelul de 540 de lei se va reflecta obligatoriu in preturi, devenind periculos pentru economie. Majorarea preturilor va avea efect asupra inflatiei, in plus se va inregistra o scadere a competitivitatii si a atractivitatii investitionale a economiei romanesti“, a declarat Adrian Izvoranu, copresedintele Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania. Sindicatele au propus patronatelor, in urma cu doua saptamani, un salariu minim pe economie de 700 de lei in 2008, cu 260 de lei mai mult decat in 2007. Cele doua parti nu au ajuns la un consens nici in urma discutiilor de saptamana trecuta, patronatele considerand propunerea sindicatelor prea mare, comparativ cu munca prestata de salariati. In 2007, salariul minim pe economie negociat intre sindicate si patronate, prin contractul colectiv de munca, este de 440 de lei, pentru muncitori necalificati, si de 880 de lei, pentru studii superioare. Salariul minim stabilit de Guvern pentru bugetari este de 390 de lei. Sindicatele si patronatele s-au intalnit, luni, pentru a doua oara, pentru a discuta valoarea salariului minim pe economie, pentru anul 2008, dar nu au ajuns la o intelegere, urmand ca cele doua parti sa reia discutiile saptamana viitoare.

Vor un singur salariu minim pe economie
Patronatele si-au exprimat nemultumirea fata de existenta a doua salarii minime pe economie (cel stabilit de Guvern si cel negociat intre sindicate si patronate) si cer ferm Guvernului rezolvarea acestei situatii. Potrivit lui Izvoranu, existenta celor doua salarii este, pe de o parte, „concurenta neloiala si comportament abuziv din partea partenerilor de piata“, iar pe alta parte reprezinta o inechitate intre angajatii care lucreaza la stat si cei din sectorul privat. A.C.P.R. si-a mai aratat dezacordul fata de nivelul ridicat al fiscalitatii asupra fortei de munca si cere reducerea nivelului de impozitare al muncii si al birocratiei excesive. Izvoranu a dat drept exemplu taxa pentru somaj, care a ramas neschimbata in ultimii ani, desi somajul a scazut si exista chiar o criza a fortei de munca.

Camelia MATEI

Publicat în Social | Tagged: , , , , , | No Comments »

Romania, locul 14 in Cupa Davis

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Echipa de Cupa Davis a Romaniei ocupa locul 14 in clasamentul mondial dat publicitatii la inceputul acestei saptamani, fiind a zecea formatie ca pozitie in ierarhie dintre cele 16 care fac parte din Grupa Mondiala, informeaza site-ul oficial al competitiei. Romania s-a mentinut pe pozitia a 14-a, pe care o ocupa si inainte de meciul de baraj castigat in week-end, in deplasare, in fata Japoniei, cu scorul de 3-2.

In clasamentul mondial al Cupei Davis, Romania este devansata de urmatoarele formatii:
1. Rusia,
2. SUA,
3. Argentina,
4. Croatia,
5. Spania,
6. Germania,
7. Suedia,
8. Australia,
9. Slovacia,
10. Franta,
11. Belgia,
12. Belarus,
13. Coreea de Sud.

Echipa Romaniei nu va fi cap de serie la tragerea la sorti de joi, pentru primul tur al editiei de anul viitor a Cupei Davis, noua dintre formatiile din Grupa Mondiala, (Rusia, SUA, Germania, Suedia, Franta, Belgia, Spania, Argentina, Coreea de Sud) fiind mai bine clasate in ierarhia mondiala. 

                   

Restul de sase echipe din Grupa Mondiala (Serbia - 15, Cehia - 16, Israel - 17, Peru - 18, Marea Britanie - 20, Austria - 21) sunt mai slab clasate decat formatia Romaniei. Astfel, la tragerea la sorti de joi vor fi capi de serie si posibili adversari ai Romaniei, urmatoarele formatii: Rusia (am juca acasa), SUA (acasa), Argentina (deplasare), Spania (acasa), Germania (acasa), Suedia (deplasare), Franta (acasa) si Belgia (deplasare).

Publicat în Sport - S.Teodoreanu | Tagged: , , , | No Comments »

Handbal masculin / Meci amical: Germania – Romania

Scris de admin® pe septembrie 26, 2007

Omer are la dispozitie doar jucatorii din tara   

Antrenorul nationalei de handbal masculin a Romaniei, Aihan Omer, a fost nevoit sa formeze echipa pentru meciul amical cu campioana mondiala en-titre, Germania, doar din jucatori care activeaza in Liga Nationala, pentru ca stranierii nu au fost lasati de cluburi sa participe la convocare. Handbalistii care activeaza in campionatele straine nu au fost lasati de cluburi la echipa nationala deoarece sunt angrenati in competitiile interne sau se pregatesc pentru cupele europene.
                        

Lotul Romaniei, care se va reuni la Bucuresti, la 21 septembrie, va fi format dinhandbal handbalistii: Ionut Stanescu, Laurentiu Toma (ambii HCM Constanta), Stefan Laufceac, Ionut Georgescu, Marius Stavrositu, Alin Sania, George Buricea, Bogdan Voina (toti Steaua Bucuresti), Sandu Iacob (Stiinta Bacau), Ioan Rosca, Marian Filip (ambii Dinamo Bucuresti), Mihai Rohozneanu, George Irimescu (ambii UCM Resita), Cristian Fenici (Poli Timisoara), Andrei Savenco (CSM Medgidia).

                     

Directorul tehnic al nationalei masculine, Gheorghe Goran, a declarat ca era bine ca nationala sa se poata baza si pe jucatorii din strainatate. „Era bine sa avem la dispozitie toti jucatorii, pentru ca nu in fiecare zi intalnim campioana mondiala. Pe de alta parte, campionatele au inceput, iar noi, conform regulamentelor EHF, avem dreptul sa convocam jucatori la nationala doar 15 zile pe an, avand in vedere ca nationala noastra nu este calificata la un turneu final major. Meciul amical cu Germania nu se joaca intr-o perioada libera oficiala in Europa pentru convocari la echipele nationale“, a explicat Goran. Partida dintre Germania si Romania va avea loc in aceasta seara in localitatea Wetzlar de la ora 20.00.  

Publicat în Sport - S.Teodoreanu | Tagged: , , , | No Comments »