Carne de… mina irakiana

de Lian VACARENCU

Ne temeam de acest moment. Acela al primului sicriu, infasurat in drapelul tricolor, care va ajunge la Aeroportul Otopeni. Iata ca acest fapt tragic s-a intamplat. Nu stiu cat de maturi suntem sa tratam acest moment cu decenta si respect pentru ultimul tanar care si-a dat viata in Irak. Nu a trecut prea mult timp de cand alesii nostri ciocneau paharele de sampanie, cu ocazia acceptarii in NATO. „O mare bucurie pentru noi“. Nu stiu insa cati au realizat ce angajare a insemnat acest tratat, dar nu pot uita replica unui cetatean intervievat de un post TV cu privire la aceasta miscare armata: „Asta este pe hartie, dar vom vedea cat vom plati si cu ce arginti“. Multa lume crede ca militarii romanii se inghesuie sa plece in teatre de operatiuni din afara tarii doar pentru bani. Poate pe unii ii motiveaza faptul ca vor castiga 2.000 de dolari pe luna. Pe altii ii scoate pur si simplu din foame. De ce? Pentru ca fac parte din familii numeroase, fara posibilitati.

Integrarea Romaniei in structurile NATO ne-a adus conationalii in postura de cobai.Ne-am impins oamenii in capcana unui razboi cu un dusman dificil de identificat, a carui potenta militara este doar presupusa. Probabil presedintele Basescu, mereu prezent la actiuni caritabile gen „Surprize, Surprize“, este mandru ca militarii romani executa cea mai dura misiune externa a Armatei Romane din perioada postbelica, insa poate nu are habar ca genistii romani de la baza militara Tallil au bocancii rupti si doar o masa calda la cinci zile. E ca un joc dintre bogati si saraci. Cu discernamantul suspendat si cu un fel de incitare tembela, Traian  Basescu nu catadicseste sa faca nimic. Oamenii ne mor in acele „cutii de tabla“ (TAB-urile mortii), considerate ca fiind cele mai bune din dotarea Armatei Romane, fara ca guvernatii, adevaratii beneficiari ai actelor eroice, sa ii protejeze… macar diplomatic. Militarii americani, spre exemplu, se bucura de sustinerea guvernului american. Scutul tehnologiei de ultima ora, puterea financiara a statului pentru care slujesc si interesul real si vizibil al presedintelui, la ordinul caruia trag, le sporesc sansa considerabil.

Ce sa ii cerem pricajitului roman, ce pleaca in misiune doar cu o casca si o vesta antiglont, si aia gaurita de cateva ori? Ne-au murit opt oameni, iar noi continuam sa spargem seminte in fata acestui serial sangeros. De ce oare ne rupem oasele intr-un razboi strain, daca nimeni nu se sinchiseste sa ne ofere nici macar un pistol mai performant? Suntem ca niste sobolani pe masa experimentelor. Diplomatiile ne-au aruncat in gloantele celui mai sangeros razboi pe sinele unui „TAB“ (masina blindata) facut praf de o grenada. La cat de bogati sunt americanii, nu puteau oare sa ne urce amaratii intr-un adevarat blindat, echipat corespunzator? Si totusi, ne-am obisnuit. Ne-am vandut tara la diferiti oameni de afaceri straini, care s-au folosit de forta financiara pentru a ne cumpara tot ce aveam mai valoros. Acum, exportam militari pe plantatia avutilor, care nu-si permit sa-si piarda oamenii, asa ca au nevoie de „sageti“. Ce fac semnatarii tratatelor ce leaga Romania la cap fara sa o doara? Este de ajuns sa „recite“ discursuri nationaliste pentru a lua decizii la cald? Cum poti tu, Basescule, dintr-un birou blindat cu S.P.P-isti, sa folosesti oamenii acestei tari, mergand doar pe principiul solidaritatii guvernamentale, din moment ce acolo unde oamenii ne sunt culcati la pamant nimeni nu ne baga in seama? Poate pe viitor vom demara negocieri cu aliatii americani, in care vom semna un tratat prin care romanii sa ne fie inarmati si echipati corespunzator. Pana atunci, nenorocitii cu grade militare pun bazele unui sacrificiu plin de simboluri pentru un popor care situeaza Biserica si Armata pe primele doua locuri in topul increderii printre institutiile statului.